In iunie 1934, André si Clara Malraux calatoresc din nou. Nici un roman al lui Malraux nu se petrece in Franta, in afara de cateva capitole din ultima sa carte, Les Noyers de l'Altenburg. De la obtinerea Premiului Goncourt pentru Conditia umana, in 1933, si in pofida unei experiente in Yemen in cautarea regatului reginei din Saba, la inceputul lui 1934, el nu mai are subiecte. URSS?

"Romanul meu se va petrece in Persia si la Baku", declara el la 18 iunie 1934 pentru Literaturnaia Gazeta. Si-a visat uneori operele fara sa izbuteasca sa le termine. Or, creatorul lui Garin si al lui Borodin nu cunostea inca Rusia. Se va duce pana in Siberia si va lua note in cursul calatoriei (dintre care cateva anecdote, note scurte, vor reaparea in Oglinda Limburilor).

Acest carnet il publicam noi acum integral.  "Cele mai mari opere literare ale timpurilor moderne au fost, aproape fara exceptie, opere amare, dureroase, melancolice sau disperate. Spectacolul omenirii asa cum era ea, asa cum este inca (asa cum va fi mereu, ar vrea sa ne faca sa credem aceia impotriva carora noi ne ridicam), acest lamentabil si rusinos spectacol a adus riduri pe fruntile poetilor si le-a incarcat privirea de ingrijorare. Munca blestemata; pamantul devenit "lumea asta de jos", asimilat unei "vai a mizeriei"; regretul dupa un paradis pierdut; omul considerat drept un "rege decazut care isi aminteste de ceruri", un om fricos, rusinat, amarat, facand din resemnare intelepciune si transferand spre o viata viitoare tot ce e mai bun in sperantele lui, iata pana astazi cele mai frumoase teme furnizate de religie poetului".  ANDRÉ MALRAUX