Traducere de Marieva Ionescu

Bine-cunoscutul autor al romanelor Oscar si Tanti Roz si Evanghelia dupa Pilat publica de aceasta data o carte autobiografica despre miracolul petrecut cu mai bine de jumatate de secol in urma, care avea sa-i influenteze decisiv viata si scrisul, oferindu-ne o poveste vie, concisa despre noaptea sa de foc, dupa cum Pascal si-a numit propria noapte mistica.

„Imi schimbasem conceptia despre calatorie: destinatia conteaza mai putin decat renuntarea. A pleca nu inseamna a cauta, ci a parasi totul, apropiati, vecini, obiceiuri, dorinte, opinii, pe tine insuti. Nu are rost sa pleci decat ca sa te abandonezi necunoscutului, neprevazutului, posibilitatilor infinite, chiar imposibilului. A pleca inseamna sa-ti pierzi reperele, stapanirea, iluzia ca stii si sa fii dispus sa intampini ceea ce e iesit din comun. Adevaratul calator ramane fara bagaje si fara tinta.“ (Eric-Emmanuel SCHMITT)

La 28 de ani, autorul-personaj pleaca intr-o calatorie in Sahara impreuna cu un prieten regizor, pentru a scrie un scenariu despre misticul Charles de Foucauld. In timpul expeditiei, se rataceste de grupul de excursionisti si de ghidul tuareg si este nevoit sa petreaca o noapte singur in imensitatea muntelui Hoggar.

Ramas fara mancare si fara apa, in frigul noptii desertice, simte cum se desteapta in el o forta arzatoare care-i da increderea ca nu e totul pierdut si puterea sa se intoarca nevatamat, dupa un urcus ca o cursa a supravietuirii, un urcus real si simbolic totodata. Eric, occidentalul, intelectualul, filozoful rationalist convins ca oamenii sunt doar praf de stele in mijlocul universului infinit, isi vede zdruncinate toate certitudinile: focul pe care l-a trait ca pe o imensa impacare, libertate si bucurie salvatoare poarta oare numele de Dumnezeu?