Desi ramane in umbra popularitatii pe care a castigat-o „Metamorfoza“, culegerea „Un artist al foamei“ reprezinta poate forma cea mai lucida a literaturii lui Kafka: o alegorie a artei, a corpului, a spectacolului si a disparitiei de sine, in care modernitatea produce doar fiinte consumate de propria vocatie pana la transparenta. (Lucian Pricop)

In primavara anului 1924, aflat in ultimele zile de viata, Franz Kafka corecteaza spalturile volumului „Un artist al foamei“, carte care avea sa apara la scurt timp dupa moartea sa si este considerata astazi una dintre expresiile decisive ale modernitatii literare europene. Gestul are o puternica valoare simbolica: scriitorul confruntat cu propria disparitie revizuieste pana in ultima clipa texte despre infometare, debilitate corporala, izolare, arta si disolutie a identitatii. Rareori, in istoria culturii, biografia si opera au atins un asemenea punct de convergenta.

Cele patru proze reunite in acest volum - „Intaia suferinta“, „O femeie mica“, „Un artist al foamei“ si „Josefine, cantareata sau Poporul soarecilor“ - exploreaza marile contradictii ale modernitatii tarzii: ruptura dintre individ si comunitate, transformarea creatiei intr-o practica existentiala absoluta, imposibilitatea comunicarii si fragilitatea subiectului in fata unor mecanisme sociale si simbolice opace. Personajele traiesc suspendate intre vocatia absoluta si epuizarea interioara pe care aceasta o produce, intr-un univers in care experienta singularitatii devine inseparabila de sentimentul alienarii.

Prezentare colectia „Kabinetul Kafka“

Toti suntem actorii unei piese nesfarsite, noi, traitorii intr-o lume de hartie, o lume constru­ita din milioane de carti... care alcatuiesc de fapt Kabinetul Kafka. Iar cabinetul acesta este un fel de ocean de foi imprimate in care miza unica este naufragiul. Un naufragiu care vine alaturi de speranta salvarii intr-o corabie cu panze de hartie.

Traducere si studiu introductiv de Lucian Pricop