Descriere - Adam si Eva

Publicat in anul 1925, romanul Adam si Eva de Liviu Rebreanu a fost inspirat de o intamplare reala, traita de autor in 1918, la Iasi, cand acesta a simtit un intens sentiment de deja - vu in momentul in care a intalnit o femeie necunoscuta. Aceasta intamplare simpla i - a inspirat autorului tema reincarnarii si a iubirii predestinate.

Pe de alta parte, Liviu Rebreanu a afirmat ca opera isi are originea in adolescenta sa, in primele sale trairi erotice, care au stat la baza celor sapte vieti ale celor doua suflete care se cauta, se intalnesc si se despart de - a lungul secolelor din „Adam si Eva”.

Romanul scoate la lumina o latura mai greu de intuit a fostului absolvent al Academiei Militare, cel care avea sa ajunga ulterior sublocotenent in armata austro - ungara. Dupa „Ion” si „Padurea spanzuratilor”, putini ar fi anticipat ca metempsihoza va deveni una dintre temele sale de interes. Totusi, aceasta directie nu ar trebui sa surprinda, daca tinem cont ca, mai tarziu, Rebreanu avea sa marturiseasca despre „Adam si Eva” ca ii este cea mai draga dintre toate scrierile sale:

„Din tot ce - am scris pana acum, «Adam si Eva» mi - e cartea cea mai draga. Poate pentru ca intr - insa e mai multa speranta, daca nu chiar mangaiere, pentru ca intr - insa viata omului e deasupra inceputului si sfarsitului pamantesc, in sfarsit, pentru ca «Adam si Eva» e cartea iluziilor eterne...” - Liviu Rebreanu

In ciuda faptului ca tema a mai fost abordata in literatura romana de Mircea Eliade si Mihai Eminescu, criticii literari au recunoscut originalitatea lui Rebreanu, spunand ca romanul lui se deosebeste considerabil de incercarile similare ale celor mai sus amintiti. Privind dincolo de „granitele” literaturii romanesti, Tudor Vianu compara acest roman cu poemul dramatic „Tragedia omului” a scriitorului maghiar Madah Imre, in care cuplul Adam si Eva reapare de - a lungul istoriei.

Pe de alta parte, nu ar trebui sa ne surprinda atat de mult tema metempsihozei la un scriitor realist cu tendinte naturaliste, in conditiile in care este recunoscut faptul ca tematica lui Rebreanu este extrem de variata, nu intamplator, el ramane momentul de referinta si punctul de plecare in orice analiza a prozei romanesti din primele decenii ale secolului XX.

Pe de alta parte, ceea ce este cu adevarat spectaculos la Rebreanu este modul in care se reinventeaza cu fiecare roman, trecand cu usurinta de la realismul din „Ion” (1920) - considerat primul roman romanesc modern si „o culme a realismului obiectiv”; la profunda analiza psihologica din „Padurea spanzuratilor” (1922) - considerat primul roman psihologic romanesc - si apoi, la delicatele accente romantice din „Adam si Eva” (1925), din care nu lipsesc insa elementele mistice si filosofice, desi, in esenta, romanul ramane unul de factura realista. Fie el si un realism „alterat” „prin insertii romantice sau fantastice”, sau mult mai mult decat atat, dupa unele voci „un realism impins pana la brutalitate si chiar pana la cruzimea ezoterica” dupa cum afirma cineva la un moment dat, oferind drept exemplu episodul in care eroul este jupuit de viu.

Nu intamplator, Mircea Eliade a declarat ca a „fost sigur ca dl. Rebreanu este intr - adevar un scriitor mare”, cand, dupa ce a citit „Padurea spanzuratilor”, a citit si „Adam si Eva”.

Pe de alta parte, criticul George Calinescu „acuza” scrierea de o monotonie excesiva si de lipsa fanteziei poetice, considerand ca e previzibil ca aceeasi poveste se va repeta de sase ori cu nume schimbate. Ii recunoaste insa, pe de alta parte, documentarea consistenta, sobrietatea si echilibrul narativ, precum si inovatia.

Oricum ar fi, incontestabil este faptul, asa cum bine remarca criticul Aurel Sasu, ca „intre cei patru pereti ai sai, opera lui Rebreanu protejeaza un om profund”. Un om profund, care a fost predestinat, daca e sa ne incredem in semne si simboluri pana la capat, sa devina mare:

„Sunt nascut intr - o noapte - 27 noiembrie 1885 - cand Pamantul s - a intalnit cu resturile cometei Bialla. In aceasta noapte a fost cea mai formidabila ploaie de stele. Imi spunea tata ca statea pe prispa si ca ploua cu stele cu adevarat asa cum ploua cu apa”. (Liviu Rebreanu)

Cartea este structurata in sapte capitole, cifra sapte nefiind aleasa deloc la intamplare, in roman cifrele avand o semnificatie simbolica si mistica. Cifra sapte apare cel mai frecvent, ea reprezentand perfectiunea, totalitatea si destinul. Intreg romanul este construit in jurul ei: este structurat in sapte capitole, care reprezinta sapte nuvele de sine statatoare, fiecare impartita in sapte parti, iar iubirea personajelor se implineste abia la a saptea reincarnare. Sapte mai simbolizeaza si unirea contrariilor (barbat/femeie) dar si ideea de ciclu al vietii, renastere si divinitate.

Alte cifre cu semnificatie simbolica intalnite in roman sunt trei, care semnifica ordinea spirituala si echilibrul, aparand frecvent in ritualuri cu rol de protectie si purificare si treisprezece, care are in general o semnificatie negativa (moarte, dezechilibru, destin dificil), dar este totusi prezenta in roman fiind atribuita dimensiunii temporale sau reprezentand pur si simplu varsta personajelor.

Structura romanului este una circulara, sfarsitul lui readucandu - ne la momentul initial, fapt ce sugereaza ideea vietii ca un ciclu complet, asemenea unei sfere. Astfel, personajul principal, Toma Novac iti va rememora cele sase existente anterioare: Mahavira in India, Unamonu in Egiptul Antic, Gungunum in Babilon, Axius in Roma Antica, Hans in Germania medievala si Gaston in Franta revolutionara pentru a - si regasi in final linistea si plenitudinea dupa care a tanjit atatea vieti la rand.

Iata despre ce este vorba in fiecare din cele sapte capitole ale cartii:

Inceputul

Inceputul romanului evidentiaza conflictul dintre ratiune si credinta, dar si tema centrala a cartii: iubirea predestinata si reincarnarea sufletelor.

Facem cunostinta astfel cu protagonistii acestei povesti de iubire care strabate secolele: profesorul universitar, Toma Novac, internat in spital in stare grava, dupa ce fusese impuscat din gelozie de emigrantul rus Stefan Aleksandrovici Poplinski, care l - a surprins alaturi de sotia sa, si Ileana, sufletul pereche a lui Toma Novac. Langa el, vegheaza sora de caritate Dafina, o fire sensibila si romantica, impresionata de drama acestuia.

Pe masura ce isi recapata constiinta, Toma retraieste momente din trecut, isi aminteste de iubirea intensa si misterioasa pentru Ileana, bazata pe sentimentul ca sufletele lor s - au mai intalnit candva si pe convingerea ca aceasta iubire reprezinta o legatura predestinata, dincolo de timp.

Un rol esential in convingerile lui Toma il are Tudor Aleman, un personaj cu viziuni filozofico - mistice, care ii expune lui Toma teoria metempsihozei: sufletul este impartit in doua principii (masculin si feminin) ce se cauta de - a lungul mai multor vieti pentru a se reuni. Potrivit lui, oamenii traiesc sapte vieti, iar abia in ultima are loc unirea sufletelor si intoarcerea la divinitate.

Rational si sceptic, Toma, respinge initial aceste idei, dar in fata mortii incepe sa le contemple:

„O viata omeneasca nu ajunge insa pentru a prilejui intalnirea barbatului cu femeia. Spatiul si timpul sunt piedici pe care sufletul strans in obezile materiale numai treptat le poate invinge. Apoi chiar cand le - a invins, intervin obstacolele conventiilor sociale care de multe ori sunt mai puternice decat puterile oricarui om. Avantul sufletului se sfarma in clipa prabusirii trupesti. Moartea materiala descatuseaza sufletul fara a - i inlesni posibilitatea de unire cu sufletul pereche. Unirea lor numai in viata materiala poate fi mantuitoare. Asa sufletul slobozit dupa intaia incarnare va pluti in alte planuri ale lumii ca o sarmana constiinta pura, asteptand prilejul unei noi intrupari omenesti. A doua viata pe pamant incepe, si moartea o curma iar, si sufletul tot nu si - a dobandit perechea adevarata. Apoi urmeaza a treia viata, secerata de a treia moarte. Apoi alta si iar alta.

Poate ca in timpul unei reincarnari celalalt suflet a ramas in vreo sfera indepartata; atunci omul simte cumplit zadarnicia vietii pamantesti si a tuturor zbuciumarilor sale, incercand sa se apropie de Dumnezeu prin singuratate si meditatie.

Cate vieti terestre alcatuiesc o viata adevarata?... Sapte!... De ce tocmai sapte? O, Doamne, Doamne, de ce sapte! Dar pentru ca sapte e numarul sfant! A fost sfant totdeauna, in toate sufletele!

Fiecare moarte materiala pecetluieste regretul zadarniciei. In ochii muribundului, in lumina ultimei clipe, tremura durerea neputincioasa a sufletului. A trait in zadar.

A saptea viata aduce de - abia fericirea unirii cu celalalt suflet. De aceea a saptea moarte cuprinde revelatia. Fiindca moartea a saptea inseamna sfarsitul existentei materiale si inceputul intoarcerii in lumea spirituala, sufletul retraieste intr - o strafulgerare toate vietile anterioare pentru a se putea bucura mai deplin de stralucirea vietii noi, eterne, ce - l asteapta. De - acuma nu va mai rataci in sferele lumii materiale, ci, transformat in principiu pur, echilibrat iarasi in atom spiritual cu celalalt suflet, redevenit de asemenea principiu, isi va relua existenta divina in planul spiritual.

Si iata cercul inchis! Spiritul regenerat prin materie, materia animata prin spirit! Unitatea desavarsita prin dualitate.”

In ultimele sale clipe de luciditate, Toma Novac isi aminteste ideile lui Tudor Aleman despre „verificarea” adevarului in clipa mortii si incepe sa se indoiasca de propriul scepticism. Desi incearca sa creada ca trairile sale sunt doar efecte ale febrei, constiinta ii ramane lucida.

In salon apar doctorul Filostrat, Aleman si Ileana, femeia iubita, care il face pe Toma sa se simta fericit in ciuda starii sale critice. Incercand sa demonstreze ca traieste, Toma isi deschide ochii si o vede pe Ileana, dar epuizarea il doboara rapid. Inainte de a - si pierde simturile, percepe simbolic „numarul sfant” sapte si se intreaba daca a sosit momentul revelatiei finale. Se gandeste ca aceste ultime clipe din viata ii vor releva adevarul, reprezentand o verificare suprema a adevarurilor spirituale.

Sufletul lui Toma paraseste lumea materiala si intra intr - o stare de existenta dincolo de timp si spatiu, unde, desi devine mai constient, este coplesit de singuratate si de un amestec de sentimente de speranta si regret, care denota desprinderea de viata pamanteasca si apropierea de o dimensiune spirituala.

Limbajul e fascinant si - ti vine sa sorbi fiecare cuvant: Ileana are „un capsor blond cu niste ochi in care bulbucea fericirea...”; „Moartea e o ipoteza pana in momentul cand omul se pomeneste in bratele ei, fara nici o speranta de intoarcere”; „Fericirea adevarata e totdeauna o clipa. Mai multa n - ar putea indura firea omului care, deseori, intr - o viata de multi ani, nu are norocul sa intalneasca nici clipa aceasta, nici macar sa se apropie de ea”.

Perspectiva filozofica deschide o reflectie asupra sensului existentei umane, inteleasa ca o cautare continua a unitatii originare.

„Barbatul si femeia se cauta in valmasagul imens al vietii omenesti. Un barbat din milioanele de barbati doreste pe o singura femeie din milioanele de femei. Unul singur si una singura! Adam si Eva! Cautarea reciproca, inconstienta si irezistibila, e insusi rostul vietii omului.”

Iar iubirea devine cea mai categorica dovada a esentei noastre divine:

„Instinctul iubirii e reminiscenta originii divine. Prin iubire numai se poate uni sufletul barbatului cu sufletul femeii pentru a redeveni parte din lumea spirituala. Iubirea aceasta e rodul divin al sufletului omenesc. Dumnezeu sub chipul iubirii traieste in om.”

Capitolul 1: NAVAMALIKA

Toma Novac isi da ultima suflare, experimentand o stare simbolica de trecere a sufletului, ca o coborare dintr - un plan spiritual intr - o existenta limitata, sugerand nasterea si intrarea intr - o noua lume.

Apoi, actiunea se muta in India, unde pastorul Kaurava si sotia sa Radha se bucura de nasterea primului lor copil, pe care il numesc Mahavira. Plini de credinta, ei considera copilul o binecuvantare divina si il duc la inteleptul rishi pentru a primi consacrarea. Intr - un cadru natural sacru, rishi - ul binecuvanteaza copilul, dorindu - i calitati alese (frumusete, noblete, generozitate, dreptate), confirmand astfel ca acesta va avea un destin deosebit.

Pe masura ce creste, Mahavira se arata tot mai interesat de povesti eroice si de cunoastere. Desi devine harnic si intelept, simte o chemare interioara spre o viata spirituala si idealuri inalte, pe care incearca sa le urmeze alaturi de un brahman. Pe masura ce se maturizeaza, in sufletul lui se impletesc dorinta de cunoastere, credinta si visarea iubirii ideale. Insa aspiratiile lui intra in conflict cu mentalitatea simpla a parintilor, care, de teama sa nu - l piarda, decid sa - l lege de viata obisnuita prin casatorie.

Norocul lui Mahavira este ca va fi ales de marele intelept sa - l insoteasca intr - o calatorie la Hastinapur, fapt care ii aduce o mare cinste in satul sau. Ajunsi la Hastinapur, marele intelept il mustra pe regele Arjuna pentru viata sa inchinata desfraului si placerilor si pentru indepartarea de valorile spirituale. Pe drum Mahavira este fascinat de maretia lumii si are parte de o puternica revelatie interioara cand se indragosteste de Navamalika, simtind o legatura profunda cu ea. Totusi, invataturile spirituale si mustrarea inteleptului intra in conflict cu ceea ce simte in adancul lui, iar diferentele sociale si realitatea lumii ii arata ca iubirea si idealurile sale sunt greu de atins.

Dupa plecarea lui Mahavira din cetatea Hastinapur alaturi de marele intelept, orasul este cuprins de o furtuna puternica, semn al maniei divine. Ajunsi la fluviul sacru Ganga, inteleptul se cufunda in apa si dispare, fapt perceput de Mahavira ca o trecere in lumea zeilor. Ramas singur, coplesit de teama si vinovatie, Mahavira sufera pentru moartea inteleptului si suspina de dorul Navamalikai. In cele din urma, iubirea pentru ea ii alunga spaima si ii retrezeste speranta ca o va revedea.

Intors la Hastinapur pentru a anunta moartea marelui rishi, este mai intai ignorat, apoi privit cu suspiciune. Vestea se raspandeste rapid, iar el ajunge la palatul regelui Arjuna, unde o revede pe Navamalika. In fata ei isi pierde cumpatul si, pentru indrazneala de a se apropia de o fata destinata regelui, este aspru pedepsit. Alungat din palat si ranit, gaseste adapost la giuvaiergiul Gianuka, de la care afla ca Navamalika va deveni in curand sotia regelui.

Mahavira ramane in oras ca slujitor, iar cand aude ca fata urmeaza sa fie dusa la rege, cauta cu disperare o modalitate de a o vedea sau de a o salva.

Porneste noaptea spre Gange si se ascunde asteptand sa treaca alaiul regal care urma sa o duca pe Navamalika spre scaldatoarea sfanta de pe malul raului. Cand alaiul iese din cetate prin poarta de bronz, el iese din ascunzatoare si o ia in brate pe Navamalika sarutand - o, dar este imediat atacat de paznici, batut si imobilizat.

Adus in fata curtii pentru judecata, i se zdrobesc ochii, i se taie limba si este condamnat la o moarte cruda, in timp ce el ramane obsedat de gandul la Navamalika. In final este jupuit de viu in fata multimii, murind in chinuri, fara a - si putea implini dorinta de a o salva pe fiinta iubita.

Vedem apoi cum sufletul sau trece de la o stare de eliberare la una de gol si singuratate absoluta, pierzand treptat orice amintire si ajungand blocat intre lumi.

CAPITOLUL II: ISIT

Sufletul lui Toma Novac rataceste de aceasta prin Egiptul Antic. Unamonu este fiul lui Merit si al lui Senusret, un conducator (nomarh) ambitios. El este educat temeinic, devenind un tanar intelept si initiat in credinta zeului Osiris. Sora lui, Neferura, ii devine si sotie, conform traditiei, fiind frumoasa, dar capricioasa si superficiala. Dupa moartea tatalui, Unamonu ii ia locul la conducere si se ocupa cu grija de ritualurile religioase, aratand cat de importanta este credinta in viata de apoi.

Ajuns la curtea faraonului Dadefra, pentru a participa la inmormantarea fostului faraon Kufu si la incoronarea noului rege, Unamonu descopera un mediu corupt, dominat de excese si placeri. Dadefra se dovedeste a fi un conducator slab, preocupat mai ales de femei, iar Isit, favorita sa, o fosta sclava de o frumusete remarcabila, exercita o influenta considerabila asupra lui. In timpul unui ospat, Unamonu o vede pe Isit si simte o atractie puternica si misterioasa fata de ea, ca si cum intre ei ar exista o legatura dintr - o alta viata. Desi este casatorit cu Neferura, incepe sa o perceapa pe Isit ca fiind mai apropiata sufletului sau.

Unamonu incearca sa afle cat mai multe lucruri despre Isit, dandu - si seama ca fusese vrajit de farmecul ei, dar afla totodata ca faraonul Dadefra o iubeste atat de mult incat nu o va parasi niciodata. Desi Isit pare apropiata sufleteste de el, ramane inaccesibila, iar aceasta iubire imposibila il macina. Intors acasa, Unamonu incearca sa o uite iubind alte femei si apeland la ritualuri religioase, dar nu reuseste, fiind tot mai chinuit de dor.

In cele din urma recurge la magie si provoaca indirect declansarea unui conflict: moartea reginei Aia duce la declansarea unui razboi impotriva lui Dadefra. Unamonu se aliaza cu Kafra, fratele faraonului Dadefra, sperand ca, odata invins faraonul, o va putea avea pe Isit. Razboiul dureaza mult, iar cand, in final ajunge la palatul unde se afla Isit si incearca sa o salveze, este ucis de o sageata inainte de a o putea atinge. Moare cu gandul la ea, iar dupa moarte sufletul sau se desprinde de lume, ramanand intr - o stare de singuratate si cautare fara sfarsit, sugerand ca iubirea lui nu s - a implinit nici dincolo de viata.

CAPITOLUL III: HAMMA

In Babilon se naste Gungunum, fiul lui Nim‑Utumu si al lui Pidur Libur, mult asteptat dupa pierderea mai multor copii. Crescut cu multa grija si iubire de mama si dat in grija sclavului Ululai, baiatul se dovedeste a fi sensibil si atras de scris, nu de arme. Tatal lui il trimite la scoala templului lui Nabu pentru a invata taina semnelor sacre.

In timpul sarbatorii Akiti, Ululai il duce in gradina zeitei Istar, unde Gungunum traieste prima experienta erotica. Curand, o intalnire cu Hamma, fiica unui isakku din Eridu, il marcheaza profund, simtindu - se atras irezistibil de ea. Dar dupa festivitati afla ca Eridu a fost distrus, Ahnuri ucis, soarta lui Hamma fiind necunoscuta. Aceste vesti il intristeaza enorm si il fac sa isi piarda interesul pentru viata.

Trimis la Borsippa pentru a deveni scrib, Gungunum se dedica studiului tablitelor si legendelor vechi, ajungand sa fie foarte apreciat pentru dedicarea sa. Dupa un timp, este trimis la palatul reginei Barnamtara pentru a ordona o biblioteca de texte sumeriene, unde descopera si incearca sa reconstituie povesti vechi despre zei si eroi, incercand sa le desluseasca sensul. Intre timp, razboaiele cu Iluma‑Ilum se reiau, iar tatal sau moare in lupta. Gungunum porneste spre Nippur ca scrib al reginei.

Cand orasul este cucerit de Iluma‑Ilum, el este luat prizonier. Disperat, scrie o tablita regelui Samsu - Iluna, cerand bani pentru salvarea lui, si spera ca va fi rascumparat de familie sau de stapan. In temnita din Nippur, alaturi de alti prizonieri de razboi, Gungunum indura foamete, umilinta si violente, dar isi pastreaza speranta si credinta ca Hamma traieste.

Vizita marelui dupsaru ii aduce vesti despre desfasurarea razboiului si ii intareste dorinta de a ajunge la curtea lui Iluma - Ilum, convins ca acolo o va gasi pe Hamma.

Cand Ululai aduce argintul pentru rascumparare, Gungunum spera la eliberare, insa este dus impreuna cu ceilalti prizonieri in fata regelui, care, in loc sa - i elibereze, ordona un masacru ritualic al captivilor in templul lui Enlil. In timpul executiei, Ululai este ucis incercand zadarnic sa dovedeasca plata rascumpararii, iar Gungunum este si el ucis brutal, in haosul sangeros al razbunarii regale. Sufletul lui Gungunum se desprinde de trup si trece intr - o stare de constiinta imateriala, sugerand trecerea din lumea materiala in cea spirituala.

CAPITOLUL IV: SERVILIA

Cea de - a patra existenta a lui Toma Novac ne poarta in Roma antica. Axius este fiul unui cavaler roman bogat, Nigidius Saturnius, si al sotiei sale Lollia, intr - o perioada marcata de evenimente istorice dramatice, in care ambitiile sociale sunt mari, iar educatia este foarte stricta.

Axius creste la Antium, fiind educat de bunica sa si de pedagogul Myro, care ii ofera o pregatire temeinica. Desi primeste o educatie serioasa, el este un copil visator, atras mai ales de literatura, filozofie si mitologie. Familia spera ca viitorul si gloria neamului sa fie asigurate de fratele sau mai mare, Nonius. Insa acesta moare in razboiul dintre romani, condusi de Publius Quinctilius Varus, si germanii lui Arminius, in urma unei infrangeri catastrofale. Evenimentul provoaca multa panica la Roma, in timpul domniei imparatului Caesar Augustus.

Dupa moartea fratelui sau, Axius devine „speranta” familiei, fiind crescut si educat pentru a duce mai departe prestigiul neamului. Logodit cu Chrysilla Autronia, fiica lui Autronius, Axius se confrunta cu o serie de crize interioare, negasind sens nici in razboi, nici in politica, nici in filozofie, desi le incearca pe toate. Dupa ani de rataciri intelectuale si experiente lumesti, el incepe sa creada ca fericirea ar putea fi totusi gasita prin iubire si casatorie.

Prin urmare, se casatoreste cu Chrysilla intr - o ceremonie solemna la Roma, moment in care pare ca isi gaseste, cel putin temporar, linistea si pacea, desi golul interior nu dispare complet.

Se dedica vietii de familie si pasiunilor sale intelectuale, i se nasc mai multi copii, si astfel, pentru o perioada, vechile lui nelinisti par sa se spulbere. Tot echilibrul ne naruie insa in momentul in care o zareste pe sclava Servilia, fata de care se simte atras in mod inexplicabil.

Framantat de aceasta pasiune, el pleaca intr - o lunga calatorie in Orient, cautand uitarea si raspunsuri spirituale, insa dorul de Servilia il urmareste pretutindeni.

Intors acasa, descopera ca Chrysilla, cuprinsa de gelozie, a ucis - o pe Servilia. Coplesit de durere si remuscari, Axius isi pune capat vietii, realizand prea tarziu ca a pierdut pentru totdeauna ceea ce devenise sensul existentei sale.

CAPITOLUL V: MARIA

Suntem „aruncati” in timp si spatiu pe Valea Rinului, in spatiul german medieval, unde il cunoastem pe Hans, un copil sarac si plapand pe care tatal sau se decide sa il incredinteze manastirii pentru a deveni calugar. De mic, el pare predestinat unei vieti religioase, fiind considerat „copil sfant” si impresionand prin credinta si sensibilitatea sa.

Dupa intrarea in manastire, unde primeste numele Adeodatus, trece printr - un noviciat dur, marcat de singuratate, tacere si suferinte fizice si sufletesti. Treptat, se apropie tot mai mult de Dumnezeu, gasind alinare in rugaciune si in icoana Maicii Domnului.

Epidemia de ciuma ii ucide familia, asa ca Adeodatus se va simti din acest moment si mai singur si se va dedica si mai sarguincios vietii monahale. In acelasi timp, educatia si contactul cu cartile ii deschid noi orizonturi, trezindu - i curiozitatea si imaginatia.

In momentul in care paraseste mediul strict al manastirii, din ce in ce mai dornic sa exploreze padurea din apropiere, se confrunta cu ispita lumii, intruchipata de Margareta, o fata pe care o cunoscuse in copilarie. Intalnirea cu ea ii trezeste dorinte puternice si deschide o lupta interioara puternica intre credinta si tentatia iubirii pamantesti. Temandu - se ca isi va pierde credinta, el respinge ispita si incearca sa se purifice, dar ramane marcat de aceasta confruntare, traind o profunda criza sufleteasca.

In anii urmatori, Adeodatus este tot mai chinuit de gandul sfarsitului lumii, pe care il crede aproape. De mai multe ori paraseste manastirea pentru a - si intari credinta prin confruntarea cu ispitele lumii. Prima data revine la manastire intarit in credinta de un calugar, iar ulterior, dupa alti ani de rataciri si ispite, se intoarce din nou, convins ca sfarsitul este iminent si ca el insusi a descifrat momentul sfarsitului. Insa momentul in care incepe sa le predice oamenilor, este respins si batjocorit.

In Saptamana Patimilor, epuizat si framantat de indoieli, se pregateste pentru „ultima zi”. In noaptea decisiva, are o viziune in care Fecioara Maria se transforma intr - o ispita senzuala, apoi in Diavol, care il infrunta si ii sugereaza ca si - a irosit viata fara sa cunoasca iubirea. Zdrobit sufleteste, Adeodatus este cuprins de regrete si confuzie, iar in final se prabuseste, murind cu icoana Feciorei Maria in brate. Sufletul sau se desprinde si intra intr - o stare de asteptare misterioasa, sugerand judecata de apoi.

CAPITOLUL VI: YVONNE

Sufletul lui Toma Novac se naste din nou in a doua jumatate a secolului al XVIII - lea, in familia unui spiter din Arras (n.r: locul nasterii lui Robespierre).

Gaston Duhem creste in epoca iluminismului si adopta idei rationaliste si ateiste, intrand in conflict cu familia sa profund religioasa. Desi este apropiat de cercurile revolutionare si de Robespierre, viata sa personala ii este decisa de familia sa prin casatoria cu Antoinette, (fiica doctorului Flavigny, bun prieten cu tatal sau) o femeie mai in varsta si foarte religioasa, fapt ce va duce la tensiuni permanente intre ei.

In plan profesional, Gaston devine un medic dedicat saracilor, respingand interesul material, dar este criticat de familie si socri pentru totala lui lipsa de pragmatism. Relatia cu Antoinette se degradeaza treptat din cauza conceptiilor total opuse ale celor doi cu privire la credinta si ratiune. Gaston, entuziasmat de idealurile Revolutiei Franceze, adopta un ateism radical si o ostilitate crescanda fata de cler, ceea ce il pune in conflict cu Antoinette, fidela monarhiei si religiei. Dupa executia regelui, el devine un sustinator fervent al masurilor anticlericale si pleaca la Paris pentru a trai revolutia din interior.

La Paris, intra in cercurile revolutionare, asista la renuntarea publica a episcopului Gobel si la „Sarbatoarea Ratiunii”, evenimente care ii intaresc credinta in triumful ratiunii. Insa intalnirea cu Robespierre dezvaluie primele tensiuni dintre radicalismul sau ateu si viziunea mai moderata a acestuia.

Intors la Arras, gaseste orasul dominat de teroarea impusa de Lebon, un reprezentant al Revolutiei Franceze trimis la Arras de Conventiunea Nationala pentru a impune regimul Terorii. Desi familia lui se teme de el, Gaston ramane convins ca isi serveste patria ca medic. Refuza insa propunerea de a deveni judecator la tribunalul revolutionar, incapabil sa condamne oameni la moarte, ceea ce il face suspect in ochii lui Lebon.

Cand asista la procesul unor preoti si calugarite, o recunoaste pe tanara Yvonne Collignon si, incercand sa o apere, sfideaza tribunalul. Este arestat si condamnat la moarte alaturi de ea. In drum spre ghilotina, cei doi se simt uniti de o legatura profunda ce dureaza de secole. Yvonne este executata prima, iar Gaston, coplesit de durere, nu mai opune rezistenta si moare imediat dupa ea. In clipa mortii, constiinta lui se desprinde de suferinta, sufletul lui simtindu - se eliberat din lumea brutala a terorii.

CAPITOLUL VII: ILEANA

A saptea intrupare a sufletului lui Toma Novac ne readuce in Bucurestiul sfarsitului de secol XIX si inceputului de secol XX, unde aflam povestea vietii profesorului de filozofie Toma Novac, fiul lui Petre Novac, un om de afaceri foarte instarit si influent, si al Floricai, o fosta servitoare, pe care Petre Novac a considerat - o sufletul sau pereche.

Dupa moartea acesteia, Novac, isi dedica intreaga energie copilului, pe care il iubeste extrem de mult, povestindu - i mereu despre mama sa si protejandu - l de orice rau, in timp ce relatiile cu fiicele din casnicia anterioara sunt reci si tensionate. Toma creste rasfatat, dar si marcat de conflicte familiale, ajungand chiar sa le urasca pe surorile vitrege. In cele din urma, Petre Novac se imbolnaveste grav si moare, lasandu - i mostenire intreaga avere lui Toma, spre furia surorilor vitrege ale acestuia.

Toma Novac, crescut sub tutela lui Brebenaru, care preia afacerile familiei, va fi atras de carti si studiu, specializandu - se in filozofie pentru a - si linisti indoielile existentiale si setea permanenta de cautare a sensului vietii. Dupa studii aprofundate si numeroase calatorii in Europa si America, devine doctor in filozofie si autor al lucrarii „Filozofia necunoscutului”, dar simte ca tot nu si - a gasit linistea interioara. Revenit in tara, este sfatuit de Brebenaru sa se aseze la casa lui si eventual sa imbratiseze o cariera universitara, dar izbucnirea razboiului il determina sa - si faca datoria fata de tara, plecand pe front.

Toma Novac se intoarce din razboi decorat, dar marcat sufleteste, iar moartea lui Brebenaru il lasa fara sprijinul moral de odinioara. Presat de sotia lui Brebenaru sa se insoare, Toma se dovedeste a fi foarte nehotarat, in schimb intalneste un personaj misterios, care il captiveaza total in persoana lui Tudor Aleman, care ii starneste curiozitatea filozofica si ii reactiveaza intrebarile despre sensul existentei, sugerand o noua etapa de cautare intelectuala si spirituala.

Din discutiile lui Toma cu Tudor Aleman, aflam care este sensul celei de - a saptea existente, de ce tocmai a saptea existenta inseamna izbavirea cea mare a sufletului, dar si ce se intampla cu sufletul omului intre sfarsitul unei vieti si inceputul celei noi, intre moartea trecuta si nasterea viitoare:

„A saptea viata pamanteasca e sfarsitul carierei materiale a sufletului. In viata a saptea deci barbatul trebuie sa intalneasca pe femeia care intrupeaza perechea lui sufleteasca si sa se uneasca negresit cu ea. Rodul material al acestei uniri va fi animat de asemenea de un suflet care isi incepe a saptea existenta materiala. Moartea ce incheie ultima viata pamanteasca inseamna insa izbavirea cea mare a sufletului. De aceea in clipa despartirii de invelisul material, sufletul dobandeste constiinta pura atotcuprinzatoare prin care, ridicandu - se deasupra timpului si spatiului, poate contempla simultan toate vietile sale in afara de lumea spirituala. Contemplarea fiind preludiul eternitatii, se manifesta in ochii muribundului ca o strafulgerare de lumina incomparabila. E culminatia vietii pamantesti in revelatia fericirii vesnice.”

Confruntarea intelectuala cu Tudor Aleman il face pe Toma sa oscileze intre scepticism si curiozitate, continuand sa dezbata in sine teoriile despre suflet si reincarnare, pe care le respinge rational, dar care il urmaresc obsesiv. In aceeasi perioada, Toma traieste o revelatie puternica pe strada, cand vede o femeie necunoscuta de care se simte in mod inexplicabil foarte atras. Potrivit lui Tudor Aleman, femeia este „perechea divina”, potrivit lui Toma, este marea dragoste… Incercand sa o urmareasca, este intrerupt de intalnirea cu d - na Brebenaru, pierzandu - i urma. Toma se simte devastat emotional, simtind ca i s - a frant echilibrul interior. Insa pentru Tudor Aleman, ceea ce a simtit Toma pentru frumoasa necunoscuta, e perfect justificabil prin teoria celor sapte existente:

„De aceea, peste secolele sau mileniile ce despart in timp si spatiu vietile pamantesti ale aceluiasi suflet, scantei de amintiri innoada fire care vibreaza uneori in inima omului. Reminiscente stranii rasar brusc, doruri vagi, visuri ciudate, uri inexplicabile - toate marturii ale existentelor vechi din noi.”

Mai mult decat atat, noaptea, Toma, isi viseaza relatia pe care a avut - o de - a lungul secolelor cu frumoasa necunoscuta, revazand pe rand vietile in care el fusese un pastor indian, mare dregator egiptean, scriitor intr - un templu babilonian, cavaler roman, calugar medieval sau revolutionar provincial...

Toma incepe sa creada in teoriile lui Aleman, convingandu - se ca straina ar putea fi sufletul sau pereche din alte vieti. Obsedat, Toma o cauta zile intregi in zadar, pana cand, in cele din urma, o revede intamplator pe strada. O urmareste pana acasa si, a doua zi, reuseste sa ajunga la ea. Reintalnirea lor este intensa si incarcata de emotie, ca si cum s - ar recunoaste dintr - o existenta anterioara.

Dupa ce isi marturisesc iubirea, Toma si Ileana isi impartasesc trecutul: Ileana este casatorita cu Poplinski, un emigrant rus si unicul descendent al unei familii nobile de origine poloneza, alaturi de care a trecut prin multe greutati dupa revolutia rusa.

Desi Toma incearca initial sa - l evite, ajunge sa se imprieteneasca cu el la cererea Ilenei, apropierea facand situatia tot mai tensionata. In cele din urma, Ileana decide sa - si paraseasca sotul si sa fuga cu Toma, afland ca este insarcinata cu el. Profitand de plecarea lui Poplinski la Chisinau, cei doi planuiesc sa fuga impreuna in strainatate. Insa Poplinski, care banuia adevarul, se intoarce pe neasteptate si ii surprinde impreuna. Intr - un moment de disperare, trage asupra lor, iar Toma cade ranit, incercand sa o protejeze pe Ileana.

Pe patul de spital, in ultimele clipe ale vietii, lui Toma i se desfasoara in minte, ca un film, toate existentele anterioare in care el si Ileana s - au cautat, s - au intalnit si au fost despartiti de soarta potrivnica:

„Am fost eu, Toma Novac!... Dar Mahavira si Unamonu, si Gungunum, si Axius, si Adeodatus, si Gaston?... Tot eu? Acelasi eu? Atunci Navamalika, Isit, Hamma, Servilia, Maria, Yvonne ar fi tot Ileana?... Adica precum spunea Aleman?... Si daca toate astea sunt inchipuiri care s - au smuls acuma din subconstientul meu?... De ce insa tocmai acuma?”

Daca, ajuns la finalul acestui superb roman, te vei intreba si tu asemenea lui Toma Novac, daca intreaga teorie a lui Tudor Aleman poate purta in ea vreun sambure de adevar, te sfatuiesc sa te consolezi in final, neputand ajunge la o concluzie clara, tot cu un gand de - al marelui nostru Rebreanu:

„Cine vrea sa explice totul prin cuvinte ajunge curand sa nu poata explica nimic! Sufletul n - are nevoie de cuvinte pentru a intelege.” (Liviu Rebreanu, Adam si Eva)