Vica Delca, croitoreasa dupa ce regimul comunist i-a inchis pravalia, pleaca in vizite prin Bucuresti, ca sa mai schimbe o vorba si ca sa mai adauge pensiei de 650 de lei, din care traieste impreuna cu sotul ei, mica suma pe care idealista Ivona Scarlat, urmasa unei familii de intelectuali, i-o da lunar, in amintirea mamei sale, Sophie Ioaniu. Necultivata, dar inteligenta, cu o vorbire colorata si o memorie fabuloasa, Vica este un personaj celebru al literaturii postbelice, dar Dimineata pierduta nu este doar romanul ei. O galerie larga de personaje reinvie dintr-o fotografie din vara anului 1914: Sophie, sotia plina de vitalitate a lui Stefan Mironescu, un savant chinuit de gelozie si de grijile tarii, ori Margot, adolescenta devenita ulterior patroana unei mari Case de Moda. Treptat, romanul de familie pe care Monica Lovinescu l-a considerat „un Razboi fara pace al romanilor” se extinde, acoperind o suta de ani de istorie.
 
„Romanul Gabrielei Adamesteanu, atit de citit si recitit, citat si recitat, a deconcertat. Inclusiv in lecturile aplicate si profunde facute cartii, se observa o anumita glisare a comentatorilor intr-o alta directie decit cea jalonata de el. Se pierd, pe de o parte, efectele izbitoare de autenticitate pe care numeroasele voci ale roma-nului le disputa cu guraliva Vica si se interpreteaza in termenii realismului obiectivat o proza puternic psihologizata si profund interiorizata.” (Daniel Cristea-Enache, Observator cultural)
 
„Gabriela Adamesteanu se distinge prin calitatea scriiturii si prin melancolia privirii, care acopera aproape un secol de istorie romaneasca. Romanul inlantuie vocile care se ingina si isi raspund, amestecind vioi, dar perfect structurat epocile. Brutalizati de circumstante, indivizii descrisi de Gabriela Adamesteanu nu sint totusi prezentati ca inocenti. Scriitoarea se delecteaza sa le descrie erorile de apreciere, mai ales a sentimentelor celuilalt. Citind Dimineata pierduta, iti spui ca rareori intilnesti un scriitor care sa dovedeasca, cu atita stralucire, atit de putina compasiune fata de personajele sale – concetatenii sai.” (Raphaëlle Rérolle, Le Monde)
 
„Dimineata pierduta este atit de strins legata de cadrul sau de amanuntele bogate ale vietii personajelor – strazile si gradinile, casele pe care le mostenesc sau le neglijeaza –, incit e greu sa o descrii pe scurt ori sa o lauzi ca pe o fictiune obisnuita. Pe de o parte, este un studiu foarte original al unor promisiuni uitate si al unor visuri neimplinite. Dar poate fi citita si ca un indraznet punct de vedere, de un modernism tirziu, asupra unei societati intregi. Oricum ai lua-o, este o realizare uluitoare.”