In romanul publicat cu un an inainte de a se stinge din viata, E-un rege nebun in Danemarca (parafraza a unei celebre replici din Hamlet), Dario Fo reinvie zbuciumata epoca de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, explorand povestea controversatului rege Christian VII si a sotiei sale Caroline Mathilde, o istorie dramatica de iubire, infidelitate si nebunie.

Din cronici de epoca si jurnale secrete, Dario Fo recompune atmosfera stralucitoare de la Curtea regala a Danemarcei in secolul galant, retinand deopotriva intrigile amoroase si de palat ce roiesc in jurul lui Christian VII. Facem astfel cunostinta, rand pe rand, inclusiv prin portretele desenate de autor, cu regina Caroline Mathilde, sora regelui George III al Angliei, cu „Babatia“ – regina-mama si mama vitrega a regelui–, cu medicul iluminist german Johann Struensee, cu intreaga protipendada a Curtii, plina de nobili retrograzi, dar si de figuri de reformatori, si, in sfarsit, cu fiul regelui Christian, Frederik V. In spatele acestui somptuos alai, se fac simtite insa adancile framantari ale unei lumi pornite sa redefineasca „contractul social“, sub inraurirea ideilor iluministe. Iar, deasupra tuturor, Christian VII se dovedeste un rege clarvazator, infaptuind, in preajma sangeroasei Revolutii Franceze, propria sa „revolutie“, fara varsarea unui strop de sange: interzice tortura, aboleste legarea de glie si privilegiile castei nobiliare, ba chiar instituie libertatea presei. Fiindca, asa cum spune Dario Fo, „a fi nebun nu este neaparat un rau, ba uneori nebunii se dovedesc mai buni“.