"Criticul porneşte de la documentul esenţial al operei din perspectiva căruia apreciază relatările despre om şi, confrunt?ndu-le ?n acelaşi timp cu documentele de arhivă, creează cel mai plauzibil portret al scriitorului şi nu numai al lui, dar şi al tuturor semenilor cu care ?n decursul vieţii sale a venit ?n contact (nu lipsesc Eminescu, Maiorescu, junimiştii, clericii, colegii lui Creangă, institutorii, colaboratorii lui la manuale, rudele apropiate, soţia, ţiitoarea, fiul). Se văd resursele romancierului ?n descrierile de mediu şi ?n portrete, ?n atenţia acordată anecdoticii de savoare, ?n uşoara ?ngroşare a figurilor (Creangă e un cleric fără prejudecăţi religioase, un pedagog empiric extraordinar, un epicurian ?n viaţa de toate zilele repudiind neliniştile metafizice, femeia care nu-i respectă, un polifag homeric, nedispreţuind băutura, un ironist cu comportări nastratineşti, jovial, av?nd mereu o parimie pe limbă, un anecdotist slobod la gură plăc?ndu-i totdeauna a ?nveseli adunările, a răsturna sacul cu minciuni fără reticenţe, av?nd totuşi o foarte ?naltă consideraţie despre artă)..."

Al. Piru


Ca şi ?n cazul lui Eminescu, am ?ncercat a face portretul lui Creangă interpret?nd documentele. N-am făcut descoperiri noi, afară de puţine (de acum ?nainte nici nu se mai pot afla dec?t doar pre-ciziuni de date), dar pricepătorul ?n materie ?şi va da seama, credem, de felul nostru de a citi şi de al altora. Judecăţile asupra operei le-am unit cu naraţiunea biografică ?ntr-un portret totalitar, deoarece opera se află, ?ntruc?t ?l priveşte pe Creangă, str?ns legată de existenţa lui. Portretul acesta este o lucrare de curată ştiinţă. Informaţia este riguroasă şi completă, orice propoziţie e documentată, ?n sforţarea de a crea literar, nu ne folosim dec?t de mijloacele pe care le oferă compoziţia, ?nlătur?nd, de pildă, din text discuţia izvoarelor, neintroduc?nd ?n naraţiune elementele anacronice. Dialogurile sunt citaţiuni, descripţiile sunt bizuite pe observaţie şi izvoare. Spre a folosi amintirii lui Creangă, făc?nd cartea atrăgătoare pentru cititor, am ?nlăturat aşa-zisul aparat critic, care dă un aer de mare erudiţie, dar care ?n materie de istorie literară este o mistificaţie. Pentru cercetătorul ştiinţific am recurs la o simplificare, pe care o ?nlesneşte faptul că toate scrierile despre Creangă sunt articole scurte ?n care amănuntele sunt uşor de găsit, fără arătarea neapărată a paginii. Am dat numere de ordine bibliografiei. Aceste numere le-am raportat ?n text. Cine voieşte să ştie de unde am scos o afirmaţie caută numărul la bibliografie şi găseşte astfel articolul folosit.
Se va zice, probabil, ca şi despre monografia eminesciană, că totul e discutabil. Iată o vorbă fără noimă. Orice propoziţie din momentul formulării ei devine discutabilă, discutabilitatea şi obiectivitatea fiind două noţiuni corelative. Nici nu mai poate fi ?ndoială că Creangă de aici este reprezentarea noastră, fiindcă el nu poate trăi dec?t pe r?nd prin opera de interpretare a fiecăruia. Dar interpretarea aceasta e obiectivă, pentru că se bizuie pe documente. Oric?t s-ar ?ncerca altcineva să dea o altă imagine mai obiectivă, el nu va putea dec?t să ajungă cam la aceeaşi viziune c?tă vreme izvoarele sunt aceleaşi, sau, ?n sf?rşit, la o impresie arbitrară, părăsindu-le.