Nu credeam ca in domnul P. sa gasesc o persoana asa de religioasa. I-am si spus lucrul acesta. Si nu numai atat. Intr-una din zile, i-am facut urmatoarea intrebare: 

 - Mult as dori sa stiu si eu, daca se poate, cum ai devenit asa de credincios; Ca, de... dumneata esti licentiat in drept, nu in teologie, ai trait in alte societati de oameni. 

 - E adevarat, imi raspunde el, nu am fost ceea ce sunt astazi. Acum zece ani, eram si eu dintre aceia care isi fac o placere din a batjocori numele lui Dumnezeu si cele sfinte. O imprejurarea minunata a fost pricina schimbarii mele. 

Cum am zis, acum zece ani, eram student. Ma duceam la Ploiesti, cu trenul. In vagon, era in fata mea o doamna de varsta mijlocie, cu o fetita de 5-6 ani. 

Aceasta dragalasa fetita sta langa mama sa si, pe tot drumul nu a incetat de a canta cu jumatate de voce, ridicand, din timp in timp, ochii sai albastri catre mama sa. Avea aerul ca e pe deplin multumita si parca ar fi zis: Sunt fericita aici, langa mama mea. 

Eram incantat de dragalasenia ei. Am inceput sa o incurajez cu privirea. Ii suradeam. Inima mea a devenit si mai apropiata de ea, cand am vazut ca raspunde surasului meu. 

De la un timp insa, o schimbare ciudata se produse in infatisarea copilului. Ma priveste de sus si nu mai surade la mine. Un gand serios se asternuse pe acea frunte de copil, pe care necazul, mahnirea nu o posomorasera inca. 

Ce sa fie, ma intreb eu? Ce s-a intamplat? 

Cand ma tot gandeam, care sa fie pricina acestei schimbari a fetitei, ma pomenesc ca se opreste trenul in gara Ploiesti. Ma ridic numaidecat ca sa ma dau jos si, cand trec pe langa fetita, ea se indreapta catre mine si cu o voce dulce, ca vocea unui inger, ma intreaba: Iubesti tu pe Dumnezeu?