Cronicarii popoarelor mici, vesnic ingenuncheate, vesnic turburate, nu pot fi socotiti cu adevarat moralisti. Moralismul presupune detasarea, judecata rece, cu virtuti pedagogice, el apartine stabilitatii si puterii, celor ce nu cunosc deznadejdea si teama. Cronicarii nostri sunt justitiari. Inclinatia lor de a dori, violent, o ispasire oricarei faradelegi are gustul de cenusa al disperarii.

Prima cronica a tarii pare a fi opera unui contemporan cu noi, mester in a deschide, in vorbe putine, sugestii fara numar. (...) In realitatea cu complicate volute, scrisul lui Ureche, numai vazut superficial, e plan. El are cateva calitati incomparabile: din cateva linii dure, conturul elementar al lucrurilor se limpezeste triumfator, ca intr-o xilografie. (...) Naratiunea e ocupata integral de actiune, iar excesul de actiune devine monoton ca insusi pasul egal al istoriei miscat de la un an la altul. In acest fel, cu sau fara voia lui, Ureche atinge esenta istoriei.

(...) La Costin, in schimb, scrisul nu mai e spontan, ci compus, adesea ceremonios; expunerea, fiind foarte des perifrastica, devine, uneori, prolixa. Cronicile moldovene din secolul al XVII-lea se afla intr-un raport de compensatie. Ca un veritabil spirit clasic, Miron Costin instituie o ordine solemna curgerii evenimentelor, isi impune incidentalului, amorfului, viziunea. Psihologia sa e vizibil nuantata, opiniile – sarcastic amare. In comparatie cu Ureche, Costin da impresia a se afla la inceputul altei traditii.