Istorie a unei teme de mare incarcatura simbolica, volumul de fata examineaza felul in care conditia nevazatorului a fost gandita si reprezentata in arta occidentala. Moshe Barasch reconstituie, cu o remarcabila finete, semnificatiile pe care figura nevazatorului le - a dobandit sau le - a pierdut de - a lungul secolelor de reflectie religioasa, filozofica si artistica. Relatia complexa si adeseori paradoxala dintre orbire, contemplarea interioara si reprezentarea vizuala prinde contur in imagini recurente: rapsodul calauzitor, vindecarea orbului, orbirea ca pedeapsa divina sau, dimpotriva, ca semn al unui destin ales.

Acoperind un interval amplu, de la Antichitatea elina pana la Iluminism, studiul imbina iconografia si hermeneutica, oferind o perspectiva nuantata asupra felului in care cultura occidentala a inteles raportul dintre vedere, interioritate si adevar.

De ce o recomandam?

Cartea ofera o perspectiva erudita asupra modului in care cultura occidentala a inteles, a mitologizat si a reprezentat vizual lipsa vederii de - a lungul secolelor.

Barasch demonteaza ideea ca orbirea a fost privita uniform in istorie. In schimb, el ne arata cum acest concept a oscilat constant intre doua extreme: orbirea ca stigmat si pedeapsa divina (asociata cu ignoranta sau pacatul) si orbirea ca sursa a unei viziuni profetice, interioare (mitul poetului sau al inteleptului orb).