Aceasta carte este o culegere de scrisori compuse de Sfantul Nicolae pe cand era inchis in lagarul german de la Dachau. Titlul pare sa sublinieze faptul trist al intemnitarii episcopului ortodox. Dar cum ar putea fi intemnitat un om liber ajuns, printr-o asemenea masura a credintei, nadejdii si dragostei, la asemanarea cu Facatorul cerului si al pamantului?

Merita precizat aici ca titlul original al lucrarii este „Cuvinte catre poporul sarb prin fereastra temnitei.” Intr-adevar, nu soarta sa si-o plange Sfantul Nicolae in aceste pagini, ci soarta natiunii sarbe, si, o data cu aceasta, soarta tuturor natiunilor care, precum cea sarba, si-au tradat vocatia crestina. Din acest punct de vedere, cartea ar fi putut avea foarte bine ca subtitlu: „Scrisori catre o natiune apostata.” Sau, poate si mai bine, „Despre sensul crestin al istoriei.”

Cele 82 de „epistole” analizeaza decaderea omului contemporan si pricinile care au dus la aceasta. Cuvintele cartii au fost zugravite de catre prefatatorul primei editii sarbesti, Episcopul Lavrentie, ca „plangerile unui nou Proroc Ieremia al sarbilor pe ruinele evlaviei si cinstirii traditionale a poporului sau,” laolalta cu indemnurile sale catre copiii duhovnicesti ai Sfantului Sava de a se lecui si a se mantui de „ciuma alba,” asa cum numea Sfantul Nicolae cultura atee contemporana. - Mircea Platon