Ernest Bernea (1905–1990) a fost una dintre personalitatile marcante ale scolii etnografice si sociologice romanesti. Membru al echipelor monografice infiintate de Dimitrie Gusti, a activat ca cercetator si conferentiar universitar, fiind profund implicat in studiul comunitatilor traditionale si al structurilor sociale romanesti.

Autor al unui numar considerabil de studii si articole, Ernest Bernea a fost insa putin publicat in timpul vietii. Asupra operei sale a apasat puternic stigmatul convingerilor sale politice de dreapta, care i-au adus marginalizarea profesionala si excluderea din viata academica oficiala.

Intre anii 1939 si 1962, a trecut prin lagare si inchisori, a cunoscut umilinta domiciliului fortat si supravegherea permanenta a autoritatilor. Dupa eliberare, in conditii de libertate sever restrictionata, a incercat fara ragaz sa publice rezultatele cercetarilor sale de teren si studiile de sinteza, esentiale pentru intelegerea mentalitatilor si a universului spiritual traditional.

Putinele lucrari aparute in acea perioada au fost profund marcate de cenzura si autocenzura, fapt care a afectat receptarea operei sale. Cu toate acestea, contributia lui Ernest Bernea ramane fundamentala pentru etnologia si sociologia romaneasca, iar scrierile sale sunt astazi redescoperite ca marturii de mare valoare stiintifica si morala.