Un grajd de vite in miez de iarna moldoveneasca. Doi baieti - soldati adorm pe paie, langa vaci, in miros de balegar cald. E o odihna cum nu mai gasisera nici in cele mai bune case ale refugiului. Dimineata, ii trezeste glasul aspru al sergentului. Viata merge mai departe.
O caruta cu coviltir pleaca prin ceata. Mama e in fata, copiii mici in spate. Cainele fuge cativa pasi dupa ea, se opreste, se uita inapoi la cei doi baieti ramasi, apoi porneste din nou. Zavorul portii cade. Nimeni nu mai spune nimic.
Un om ranit zace pe un camp din Dobrogea. Se leaga peste piept cu braul rosu de acasa si asteapta noaptea sub stele. Dimineata trece un taran cu nevasta lui. „Nu ma lasati sa mor aici.” Nu - l lasa.
Aceasta este una dintre fetele mai putin cunoscute ale Primului Razboi Mondial: nu marile batalii, ci felul in care razboiul patrunde in viata oamenilor obisnuiti si schimba pentru totdeauna ceea ce parea firesc si statornic.
S - au aratat semne este, poate, cea mai directa apropiere de omul Ernest Bernea - o lume refacuta din lucruri traite, privita prin ochii unui copil care vede cum casa, orasul si linistea de altadata se destrama sub umbra razboiului.
Scrisa la Vaslui in 1939 si ramasa zeci de ani in manuscris, aceasta carte apare acum pentru prima oara. Ernest Bernea - sociolog, etnolog, filosof si ganditor crestin, unul dintre fondatorii revistei Randuiala - se arata aici si ca prozator, intr - o scriere cu voce duioasa si limpede.