„Intre atitea romane concurente in a epuiza tema comunismului, cartea Dorei Pavel vine ca un suflu nou, proaspat si deschizator de drumuri.

Dora pavel are forta marilor romancieri contemporani. Asemanarea cu Milan Kundera, de exemplu, nu poate fi trecuta cu vederea. «Le corps», cunoscuta tema kunderiana din Insuportabila usuratate a fiintei, se regaseste in descrierea chirurgicala a invierii lui Carasiniu: […] Inviat din morti dupa trei zile, Vlad Carasiniu isi imparte viata intre rusinea unei morti nedemne, banale si o a doua nastere, de aceasta data una frauduloasa, «o nastere sterila, redundanta» si «neasistata din prima clipa». Moartea si invierea sa sint puse insa la un moment dat sub semnul farsei. O farsa a destinului, care il tradeaza pe Carasiniu si il lasa «in voia vietii». […]

Roman al identitatii, roman de dragoste si de moarte, roman psihologic, cu multe accente naturaliste, Pudra va ramine cu siguranta, pentru destul timp de acum incolo, in atentia criticii literare.” (Bogdan Romaniuc)

„Romanul Dorei Pavel incepe cu forta prozatorului indelung exersat. Prima fraza, scrisa pe aproape douazeci de rinduri, se citeste dintr - o singura suflare. […]

Te mai poti mentine pe margine cind ti - a fost aruncata o astfel de manusa? Analiza care continua subiectul recurent al Dorei Pavel - acela al mortii si al mecanismelor ei - tine incordata atentia cititorului. Ii stirneste acestuia un interes inrudit cu cel pentru scenariile politiste. Senzorialitatea este ascutita, senzatiile sint descrise in mod verosimil, dar deloc previzibil. Fiindca imaginile vin din alta lume. Nu este lumea viilor. Nici cea a mortilor. Este un spatiu straniu, complet necunoscut, cu care autoarea isi familiarizeaza treptat publicul. Exista de - a lungul intregii povesti o lipsa de pudoare, in sensul cel mai larg; fiindca nici un coltisor al spiritului sau al trupului, nici un drum pe care unul sau celalalt rataceste nu opreste accesul glasului descriptiv. Totul, fie ca e material sau doar energie haotica, isi striga nevoia de a fi descoperit. […]

Ce se intimpla cind revii dupa doua zile de moarte clinica? Cum privesti lumea dupa «inviere» si cum esti tu insuti privit cind trupul tau miroase a moarte, dar emana viata proaspata? Vlad Carasiniu este personajul care isi lasa toate gindurile la vedere, astfel incit cititorul sa ii poata vizita intreaga viata ca pe un muzeu.

Odata cu Pudra, avem - deja la inceput de 2010 - un roman bun.” (Iulia Iarca)

„Autoarea si - a conturat deja, cu mina netremurinda, un teritoriu propriu, o zona tematica si un tip de atmosfera care ii asigura vizibilitatea. Agata murind (2003) si Captivul (2006) puneau deja in scena o zona crepusculara. Deshumarea unor morminte dragi, iubirea incestuoasa, filfiirile abisale si trairile ambigue, ezitarile si paroxismele, toate aduceau vocea naratoarei intr - o filiatie care include, la drept vorbind, romanul gotic, gustul lui Edgar Allan Poe pentru morbid, atentia lui Zola - dar si a lui Zweig - pentru dimensiunea paradoxala a psihismului si explorarea postpsihanalitica a scufundarii in starile de obnubilare, partiala, a constiintei. Acum, la inceput de 2010, Pudra este posibila continuare a unui triptic sau a unei serii de autor relativ unitara in parametrii ei stilistici si de tendinta, situind - o pe Dora Pavel undeva intre expresionistii, romantici, autorii adincurilor psihologice si degustatorii de scanari ale fiintei umane dincolo si dincoace de precizia superficiala a unor circumstante istorice. […] Pudra si - a asociat in chip fericit elemente de roman politist - deci de intriga si suspans -, una dintre retetele care, fie si numai schitate, asigura vigilenta lecturii.

Registrul dominant al acestui roman este cel nocturn. Moartea - fie ea si aparenta -, amnezia, intilnirile intimplatoare ce succed trezirii sint toate nocturne, iar periplul lui Carasiniu ramine pina in final o calatorie celiniana la capatul noptii. […]

In proza Dorei Pavel trebuie sa intri in costum de gala, ca la Opera, pentru ca vocile te poarta in inalt, scenografia este rafinata, iar partitura te poate duce departe.” (Ovidiu Pecican)