Sfantul Marcu Ascetul spune: „Cand iti aduci aminte de Dumnezeu, inmulteste rugaciunea, ca atunci cand il vei uita, Domnul sa-si aduca aminte de tine" „Rugaciunea neincetata presupune sa ai mintea pururea lipita de Dumnezeu cu multa dragoste si cu dor, sa atarni cu nadejdea de Dumnezeu si sa te increzi in El in orice ai face si ti s-ar intampla”. Acesta este raspunsul Sfantului Maxim Marturisitorul, din care intelegem ca, de fapt, rugaciunea nu e o simpla repetare a unor cuvinte, ci este o angajare spre slujirea lui Dumnezeu, o stare in care simti ca esti lipit de Acesta cu gandurile tale, ca atarni de El, ca ai nadejde in El, ca te increzi in Dumnezeu in orice ai face si ti s-ar intampla.

De fapt, ce este rugaciunea? Rugaciunea este legatura omului cu Dumnezeu. Cine se roaga vorbeste cu Acesta, cu sfintii, cu ingerii, cu Maica Domnului. Rugaciunea este fapta cea mai mare a lumii, caci ea este cauza tuturor bunatatilor. Rugaciunea este arma omului, sabia Sfantului Duh, calauza, soldatul de langa om, cel care se lupta alaturi de el cu diavolul, este insotitor. Rugaciunea este ajutorul care ramane omului si dupa moarte.

Cand ne rugam lui Dumnezeu, cand dialogam cu El, cand Ii spunem pasurile noastre si Il rugam sa ne ajute in necazurile noastre, se cuvine sa lepadam din minte toata grija cea lumeasca, asa cum se canta in biserica imnul heruvimilor, in timpul iesirii cu Sfintele Daruri. Cand ne rugam, trebuie sa ne punem grijile lumesti intr-o traista, pe care se o agatam la usa casei noastre, iar dupa ce terminam de facut rugaciunea, ne putem lua din nou traista cu griji. Sa cugetam numai la Dumnezeu. Sa nu ne rugam numai cu buzele, iar mintea sa fie departe de cuvintele rugaciunii. Rugaciunea trebuie
facuta cu evlavie, cu inima curata. Unde si cand ne putem ruga? Raspunsul la aceasta intrebare este extrem de simplu: pretutindeni, pe strada, in tren, in autobuz, la scoala, la birou. Un loc potrivit pentru rugaciune este Biserica, in care oamenii, mai ales locuitorii oraselor din ce in ce mai galagioase si mai agitate pot gasi linistea si pacea necesare pentru a putea sa-si inalte sufletul la Dumnezeu, sa afle odihna sufletului lor, sa-si limpezeasca gandurile, pentru a primi puterea necesara sa poata suporta greutatile vietii impovaratoare ale civilizatiei noastre. Rugaciunea ne ajuta si ne influenteaza cu adevarat vietile numai atunci cand devine un obicei. Epictet spune: „Gandeste-te la Dumnezeu mai des decat respire”, iar Domnul nostru Iisus Hristos spune: „Sa va rugati neincetat”. Setea de rugaciune ar trebui sa capete o importanta
deosebita in vietile noastre. Prin rugaciune, omul merge la Dumnezeu, iar Dumnezeu vine la om. Rugaciunea nu trebuie inteleasa ca pe un act pe care-l savarsesc numai oamenii ignoranti, needucati, slabi de inger, saraci sau bolnavi. Nietzsche spunea ca este rusinos sa te rogi. O afirmatie mai gresita nu exista, deoarece a te ruga nu este cu nimic mai rusinos decat actul de a manca sau de a respira. Omul are nevoie de Dumnezeu asa cum are nevoie de hrana si de oxigen.

Prezbitera CRISTINA ELENA TARLESCU

Bucuresti 2011