Citesc si rascitesc Rugaciuni pe malul lacului, insa toata dulcea lor desfatare se revarsa in sufletul meu cand le citesc si le rascitesc in rugaciune. El, facatorul de minuni al ritmurilor rugaciunii, are putere asupra sufletului meu. Imi spun: eu sunt intemnitat de propriile mele simturi, eu cuget prin simturi, insa atunci cand rugaciunea lui cea facatoare de minuni strafulgera sufletul meu cel deznadajduit, de indata simturile – acele suruburi ale sufletului – se desurubeaza, si sufletul meu, pasarea mea cea ranita, se intraripeaza si zboara, cufundandu-se in adancurile cele dulci ale Vesniciei.

Cu adevarat, el este fagasul prin care Vesnicia se revarsa in sufletul meu si prin care sufletul meu se revarsa in Vesnicie. El intareste simtamantul propriei mele nemuriri pana la invesnicirea mea, si eu ma simt strain in lume, dar acasa in Vesnicie.

El cugeta intru rugaciune, filosofeaza intru rugaciune. Se simte ca printr-insul glasuiesc sufletele cele luminate ale marilor nevoitori ortodocsi – mai cu seama minunatul suflet al Sfantului Simeon Noul Teolog. Intru rugaciune Il simte pe Dumnezeu si intru rugaciune simte si este in legatura cu intreaga zidire. La aceasta duce Ortodoxia, si doar Ortodoxia! Intreg sufletul se aduna in rugaciune si, strabatand intortocheata minune cea fara de margini ce poarta numele de lume, este calauzit de rugaciune, caci rugaciunea este singura calauza vazatoare a mintii, a inimii si a vointei.