Imaginatia si creativitatea merg mana-n mana. Ba mai mult decat atat, fara aportul creativitatii, orice gand ar ramane tainuit de cotloanele mintii. Personaje precum Miyuki, Piticul Cinabru sau Olaj nu ar fi prins viata, daca nu ar fi fost mai intai imaginate, iar apoi create. Lumile conturate in cartile „Giordano si farul”, „Colivia de aur” ori „Pachetul rosu” nu ne-ar fi parut atat de aievea, daca nu ar fi fost mai intai imaginate, iar apoi create. Si nu am fi aflat nici despre povestea „O girafa pe acoperisul lumii”, scrisa si ilustrata de Sophie Daxhelet, daca aceasta nu s-ar fi tesut ca simbioza a celor doua.

In savana africana, printre felurite vietati, traieste o girafa care… viseaza la tinuturi exotice, la necunoscut, la cunoasterea lumii de dincolo de linia orizontului. Iar cand deschide ochii, dinaintea ei se infatiseaza un balon cu aer cald, dirijat de Sükn, un barbat din Tara Muntilor Ceresti, din Mongolia. Acesta o pofteste pe girafa in nacela, promitandu-i o calatorie spectaculoasa. Astfel, cei doi peregrini pornesc intr-o misiune de explorare palpitanta, care-i poarta in locuri noi si neobisnuite. Dar vor reusi cei doi sa ajunga si pe acoperisul lumii, pe Himalaya, mai sus de Annapurna, acolo unde si-ar dori girafa sa fie?

Desigur ca deznodamantul nu poate fi decat unul… fericit, daca la baza dorintei de a infaptui un lucrusta puterea imaginatiei. In fond, acesta este si laitmotivul care traduce intreaga semantica a cartii, dincolo de spiritul de aventura pe care il imprima perceptiei cititorului! In sensul acesta, cuvantul-cheie al naratiunii este verbul „a visa”, inteles ca sinonim perfect al verbului „a imagina”. Girafa nu poate calatori in planul real, dar poate provoca orice bariera temporala si geografica, in planul imaginar. De aceea, din momentul in care aflam ca girafa „viseaza”, deducem cu usurinta faptul ca fiecare element constitutiv al textului nu reprezinta decat materializari ale puterii imaginative.

Inraurirea creatoare, care transforma imposibilul in posibil, il aduce in intampinare si pe Sükn, prietenul strain de habitatul ei natural, sau ii mijloceste intalnirea cu apa oceanului ori cu jungla. Si ridica totodata o intrebare fundamentala, la vederea calauzei si a elefantului: oare acestia i-au visat pe cei doi calatori? Cu alte cuvinte, au avut siei puterea sa-si imagineze diverse lucruri? In final, cucerirea Muntelui Everest, numit si Chomolungma, confirma atingerea scopului plasmuit si reitereaza absenta limitei in ceea ce priveste orice izbanda, avand ca resort imaginatia: in timp ce girafa se intreaba daca, de pe acoperisul lumii, isi poate vedea savana, companionul ei contempla luna, deschizand portita spre cercetarea unui spatiu necunoscut, dar cu totul aparte.

Cartea „O girafa pe acoperisul lumii”, scrisa si ilustrata de Sophie Daxhelet, nu relateaza povestea reala a unei girafe care a sfidat limitele geografice, ci ne ilustreaza consecintele incredibile ale oricarui demers care incepe cu „a visa”. Asadar, odata visat, orice lucru poate fi si infaptuit!