Volumul Povestirile Bardului Beedle este o colectie de povestiri scrise pentru tinerii vrajitori si tinerele vrajitoare. Vreme de secole au fost lectura favorita la culcare. Ca urmare, Ceaunul Saritor si Fantana Fericirii sunt la fel de cunoscute printre cei care studiaza la Hogwarts cum sunt Cenusareasa si Frumoasa din Padurea Adormita printre copiii Mageamiilor (cei ageamii intr-ale magiei).

Povestirile lui Beedle sunt in multe privinte asemanatoare cu basmele noastre. De exemplu, bunatatea este de regula rasplatita, iar rautatea – pedepsita. Dar exista totusi o diferenta cu totul remarcabila. In basmele Mageamiilor, magia tinde sa fie cea care provoaca nenorocirile eroului sau ale eroinei – vrajitoarea cea rea a otravit marul, sau a cufundat-o pe printesa intr-un somn de o suta de ani, sau a prefacut-o intr-un monstru hidos. In Povestirile Bardului Beedle, in schimb, intalnim eroi si eroine care, desi pot comite acte de magie, intampina aceleasi dificultati ca si noi cand e sa-si rezolve problemele. Povestirile lui Beedle au ajutat generatii intregi de parinti din toata magosfera sa explice acest dureros fapt de viata copilasilor lor: magia provoaca tot atatea probleme cate rezolva.

O alta diferenta vizibila intre aceste povesti si versiunile lor din Lumea Mageamiilor este ca vrajitoarele lui Beedle sunt mult mai active in cautarea norocului decat eroinele basmelor noastre. Asha, Altheda, Amata si Aurelia Iepurelia sunt toate patru vrajitoare care isi iau soarta in mana si trec la actiune, in loc sa cada intr-un somn prelungit sau sa astepte sa le returneze cineva pantofiorul pierdut. Exceptia de la aceasta regula – tanara vrajitoare fara nume din Inima cea paroasa a Magului – se poarta mai degraba ca o printesa din povesti, doar ca aceasta poveste nu se termina cu „si au trait fericiti pana la adanci batraneti“.

Bardul Beedle a trait in secolul cincisprezece si cea mai mare parte a vietii lui ramane invaluita de mister. Stim ca s-a nascut in comitatul Yorkshire, si singurele gravuri care au supravietuit ni-l infatiseaza cu o barba de-a dreptul luxurianta. Daca povestirile lui reflecta intocmai parerile lui personale, se pare ca avea o parere destul de buna despre Mageamii, pe care ii considera mai degraba ignoranti decat rauvoitori. Avea o parere proasta despre Magia Neagra si era convins ca cele mai condamnabile excese ale vrajitorilor erau provocate de insusiri omenesti, cum ar fi cruzimea, indiferenta, sau aroganta care ii faceau sa abuzeze de propriul lor talent. In aceste povestiri nu triumfa eroii si eroinele care dispun de cele mai mari puteri magice, ci aceia care dau dovada de bunatate, cumpatare si ingeniozitate.Volumul Povestirile Bardului Beedle este o colectie de povestiri scrise pentru tinerii vrajitori si tinerele vrajitoare. Vreme de secole au fost lectura favorita la culcare. Ca urmare, Ceaunul Saritor si Fantana Fericirii sunt la fel de cunoscute printre cei care studiaza la Hogwarts cum sunt Cenusareasa si Frumoasa din Padurea Adormita printre copiii Mageamiilor (cei ageamii intr-ale magiei).

Povestirile lui Beedle sunt in multe privinte asemanatoare cu basmele noastre. De exemplu, bunatatea este de regula rasplatita, iar rautatea – pedepsita. Dar exista totusi o diferenta cu totul remarcabila. In basmele Mageamiilor, magia tinde sa fie cea care provoaca nenorocirile eroului sau ale eroinei – vrajitoarea cea rea a otravit marul, sau a cufundat-o pe printesa intr-un somn de o suta de ani, sau a prefacut-o intr-un monstru hidos. In Povestirile Bardului Beedle, in schimb, intalnim eroi si eroine care, desi pot comite acte de magie, intampina aceleasi dificultati ca si noi cand e sa-si rezolve problemele. Povestirile lui Beedle au ajutat generatii intregi de parinti din toata magosfera sa explice acest dureros fapt de viata copilasilor lor: magia provoaca tot atatea probleme cate rezolva.

O alta diferenta vizibila intre aceste povesti si versiunile lor din Lumea Mageamiilor este ca vrajitoarele lui Beedle sunt mult mai active in cautarea norocului decat eroinele basmelor noastre. Asha, Altheda, Amata si Aurelia Iepurelia sunt toate patru vrajitoare care isi iau soarta in mana si trec la actiune, in loc sa cada intr-un somn prelungit sau sa astepte sa le returneze cineva pantofiorul pierdut. Exceptia de la aceasta regula – tanara vrajitoare fara nume din Inima cea paroasa a Magului – se poarta mai degraba ca o printesa din povesti, doar ca aceasta poveste nu se termina cu „si au trait fericiti pana la adanci batraneti“.

Bardul Beedle a trait in secolul cincisprezece si cea mai mare parte a vietii lui ramane invaluita de mister. Stim ca s-a nascut in comitatul Yorkshire, si singurele gravuri care au supravietuit ni-l infatiseaza cu o barba de-a dreptul luxurianta. Daca povestirile lui reflecta intocmai parerile lui personale, se pare ca avea o parere destul de buna despre Mageamii, pe care ii considera mai degraba ignoranti decat rauvoitori. Avea o parere proasta despre Magia Neagra si era convins ca cele mai condamnabile excese ale vrajitorilor erau provocate de insusiri omenesti, cum ar fi cruzimea, indiferenta, sau aroganta care ii faceau sa abuzeze de propriul lor talent. In aceste povestiri nu triumfa eroii si eroinele care dispun de cele mai mari puteri magice, ci aceia care dau dovada de bunatate, cumpatare si ingeniozitate.

O carte clasica a Magosferei, Povestirile Bardului Beedle a ajuns in atentia cititorilor Mageamii pentru prima data in Harry Potter si Talismanele Mortii. Acum, gratie noii traduceri a lui Hermione Granger din runele stravechi, va prezentam aceasta editie cu o introducere, note si ilustratii de J.K. Rowling, si comentarii extinse de Albus Dumbledore.

Niciodata pana acum n-au avut Mageamiii la dispozitie aceste povestiri ingenioase: „Vrajitorul si Ceaunul Saritor”, „Fantana fericirii”, „Inima cea paroasa a Magului”, „Aurelia Iepurelia si buturuga ei hohotitoare” si, bineinteles, „Povestea celor trei frati”. Ele nu sunt doar egalele povestilor pe care le stim si le iubim, citirea lor ne deschide noi porti catre lumea vrajitorilor.