Acesta este al patrulea volum din seria REFLECTII ALE MINTII CHRISTICE, care a inceput cu Iubire fara conditii, a continuat cu Linistea inimii si Miracolul iubirii. Pentru cei care s-au bucurat de aceste carti minunate, acest volum va fi o bucurie fara margini. Cei care nu le-au citit inca, sunt invitati sa o faca, pentru a descoperi mesajul Christic, prezentat intr-o forma uluitor de frumoasa si de apropiata sufletului nostru. Iata cateva citate, care speram sa va convinga:
"In gradina aveam tot ce ne trebuia. Nu cunosteam lupte sau greutati. Eram copiii iubiti ai lui Dumnezeu. Dar fericirea nu ne era de ajuns. Noi voiam libertatea de a ne trai viata. La fel ca Prometeu, trebuia sa furam focul de la zei. Nu aveam de ales. Ca sa evoluam, trebuia sa invatam sa devenim nu numai primitori de iubire, ci si daruitori de iubire.
Stim cu totii ce s-a intamplat atunci. Am fost aruncati afara din Gradina si, pentru prima data in viata, am simtit rusine, gelozie, manie si lipsa. Am trait clipe de inaltare si prabusire, de bucurie si tristete. Viata noastra a devenit grea. Ca sa supravietuim, a trebuit sa muncim. A trebuit sa facem greseli si sa invatam din ele.
La inceput, am incercat sa dam vina pe altii pentru greselile noastre. Dar acest lucru nu ne-a facut viata mai usoara. Nu a facut decat sa ne adanceasca durerea si nefericirea. Caderea din Gratie a continuat de-a lungul a nesfarsite cicluri de atac si aparare, pana cand am fost rastignit pe cruce. Acesta a fost punctul de cotitura. De atunci incoace a trebuit sa ne infruntam frica, in loc sa ne-o proiectam unii asupra altora. A trebuit sa invatam sa ne asumam raspunderea pentru experientele noastre. Ni s-a cerut nu numai sa aflam Adevarul, ci si sa-l integram in structura noastra interioara, sa devenim el."

,,Una din cele mai insemnate practici ale Mintii Christice este aceea a acceptarii. Cati insa dintre noi gasesc ca e usor sa accepte viata asa cum se petrece, asa cum se dezvaluie?
Cei mai multi dintre noi incearca sa practice acceptarea, dar ne dam seama ca nu reusim decat sa gasim, constant, nod in papura experientei noastre. Atunci cand realizam acest lucru, putem alege intre a ne pedepsi sau a accepta faptul ca suntem cusurgii. Daca ne pedepsim, nu vom reusi decat sa subliniem si mai mult neputinta noastra de a accepta. Acest lucru poate deveni un cerc vicios, in care continuu ne consideram neadecvati.
Asa ca trebuie sa invatam sa fim constienti de ceea ce se intampla fara sa judecam."