Astazi, in Europa, galbenul este o culoare discreta, putin prezenta in viata cotidiana si putin solicitata in lumea simbolurilor. Nu a fost intotdeauna asa. Popoarele din Antichitate vedeau in el o culoare aproape sacra, aceea a luminii, caldurii, bogatiei si prosperitatii. Grecii si romanii i-au acordat un loc important in ritualurile religioase, iar celtii si germanii il asociau cu aurul si nemurirea.

Declinul si ambivalenta galbenului dateaza din Evul Mediu: pe de o parte, galbenul rau, al bilei amare si al sulfului demonic (semn de minciuna, lacomie, crima, uneori boala sau nebunie), culoarea ipocritilor, tradatorilor (Iuda); de cealalta parte, galbenul bun, al aurului, mierii si graului copt (semn de putere, bucurie, belsug).

Chiar daca stiinta il plaseaza printre culorile primare, galbenul este cu greu valorizat in timpurile moderne. Apropierea lui de portocaliu ii confera o aura de veselie, sanatate, vitalitate si beneficii pentru starea de bine, precum fructele coapte si vitaminele pe care acestea le contin.

Ce se va intampla in deceniile urmatoare, dat fiind vastul si zgomotosul proces de globalizare? Va ramane albastrul culoarea preferata a Europei, iar galbenul va fi eterna victima neiubita a unui trecut simbolic prea greu de suportat?

Unele zvacniri si frisoane par sa anunte schimbari nu numai in emblematica politica si in uzantele cotidianului, ci si, mai ales, in sistemele de valori si in tipurile de sensibilitate. Daca nu as fi istoric, ci creator – pictor, stilist, grafician, designer, publicitar –, as profita de acest lucru si as miza mai mult pe galben. Mi-as propune sa-l recuceresc si sa-i ofer un loc demn de acela pe care l-a avut in Antichitatea greaca si romana si pe care l-a pierdut in Evul Mediu, fara sa-l mai recupereze ulterior.

Este galbenul o culoare a viitorului?

Michel Pastoureau