Lucrarea Ioanei Tudora incearca sa interpreteze dintr-o perspectiva antropologica si sociologica productia spatiului urban („construitul“/orasul,
„traitul“/locuitorii si „perceputul“/locuitorii) inteles ca peisaj. Adica asaza laolalta, intr-o constructie in care parti posibil independente ajung
sa se sprijine si sa se informeze reciproc, teoria peisajului, istoria, urbanismul si viata urbana. Cum viata urbana nu este un concept abstract, ci
o suma de realitati specifice, Ioana Tudora incearca sa le descopere si sa le analizeze, aplicandu-si cercetarea pe cazul specific al Bucurestiului
(care ne framanta si ne doare pe toti).
Subliniez in mod special (cel putin din perspectiva reflectiei urbanistice curente de la noi) originalitatea  ideii de a investiga „constructia“
peisajului urban intre politic si vernacular. Pe parcursul intregii carti, aceasta idee se constituie si intr-o critica, directa sau indirecta, a
arbitrarului decupajelor administrative si a practicii arhitectural-urbanistice curente, ambele tributare „traditiei unei viziuni urbane depopulate“,
cum foarte frumos o numeste autoarea.
Tipul de abordare pe care ne-o prezinta lucrarea este de o factura neasteptata, ceea ce cred ca reprezinta un act de temeritate intelectuala.
Mai mult chiar, faptul de a pune in discutie conceptul de peisaj confera demersului, in afara ancorarii lui in realitatea traita, un potential poetic
si estetic pe care gandirea actuala l-a cam pierdut. in 1973, in Peisajul si estetica, Rosario Assunto punea tulburatoarea intrebare: „Cine imi va reda,
la Torino, vederea Alpilor inzapeziti pe care Nietzsche ii considera, in 1888,
intruchiparea sublimului in natura?“ Din nou, toute proportion gardee, Ioana Tudora se (si ne) intreaba cine ne va reda farmecul discret al Bucurestiului
daca nu schimbam optica. si ne propune o cale.

Anul apariţiei: 2009
Format: 16 × 23,5
Nr. pagini: 200