„Cea mai buna zi din viata mea – ziua renasterii mele, ca sa spun asa – a fost atunci cand mi-am dat seama ca nu am cap. Acesta nu este doar un artificiu literar, o gluma menita sa atraga atentia cu orice pret. Spun acest lucru cu cea mai mare seriozitate: eu nu am cap… Ceea ce s-a intamplat de fapt a fost ceva extrem de simplu si nespectaculos: am incetat pentru o clipa sa mai gandesc. Ratiunea si imaginatia si tot vacarmul mental s-au stins. Am ramas fara cuvinte. Mi-am uitat numele, starea de om, starea de lucru, tot ce ar fi putut fi numit eu sau al meu. Trecutul si viitorul s-au dizolvat in eter. Era ca si cum m-as fi nascut exact in acea clipa, nou-nout, fara de minte, fara nicio amintire. Nu mai exista decat Acum, acea clipa prezenta si ceea ce era in mod clar dat in ea. Era suficient sa privesc.”

Astfel descrie Douglas Harding prima sa experienta a starii fara sine. Este o cale instantanee de a te „trezi” si a deveni deplin constient de ceea ce Zenul intelege prin „natura adevarata si inerenta” a fiecarei fiinte.

Publicata in 1961, A trai fara cap este o carte clasica ce vorbeste convingator despre caracterul imediat si simplitatea experientei pe care misticii din toate timpurile au incercat sa o puna in cuvinte.