Descriere - Umbra. Sonete in largul marii

Umbra

A fi sau a nu fi - se cade oare

A - L ispiti astfel pe Dumnezeu?

„Nimic nu este” spune un ateu - Sofism curat prin dubla lui negare.

Chiar Hamlet in lucida - i disperare

A scrijelit pe - a omenirii teste

Un nesfarsit convoi de palimpseste

Ce toate pun aceeasi intrebare.

Si - acei ce - au dovedit ca - i doar poveste

Credinta in suprema entitate

Ce ne - a creat perfecta au dreptate

Caci nu exista, ci El singur Este.

Doar noi, cu existenta daruiti,

Pierduti in aparente sinonime,

Drept „ce” luam Adevaru - n loc de „Cine”

Si lexicul ne lasa aiuriti.

Mistagogii, retorici clandestine - „Dar suntem oameni practici, fratioare,

Dati - ne stiinte naturale, clare

Sa ne maimutarim cum se cuvine!”

Si iar Se zamisleste, iarasi moare,

In fiecare zi mai optimist,

Un Dumnezeu sfasietor de trist

Ca noi la chip, dar far` de - asemanare.

-

Dar, iata, si minunea ce - ati creat,

Oameni moderni, deprinsi cu empatia:

Un mediocru ev intunecat

In care straluceste saracia.

Cu banul tot scazandu - si din valoare

Va lasa rece moartea, poezia,

Cand ignoranta - i binecuvantare

La rang de - ntelepciune e prostia;

Si cartile se odihnesc in pace

Copacilor crutandu - le hartia - Sa nu te numeri astazi printre troace

De buna - voie - ai ars, Alexandria!

Sonete in largul marii

Si - acum cand parul ti l - am desfacut

Nicio dorinta - n lume nu mai am,

Albastrii - s ochii tai ca un ocean

Si esti frumos cum nu s - a mai vazut;

Si eu cat de frumoasa m - am facut,

Si marea, cand la dansa fluieram,

In ochi de un albastru suveran

Trufasa pletele si - a desfacut.

Iar cand va merge fluxul in surghiun,

La loc strangandu - si coada de paun,

Atata numai, o dorinta am - Strangandu - ti parul, altadata brun,

Sa te cuprind in brate si sa - ti spun:

„Ti - aduci aminte ce frumosi eram?”