De ce unii dintre noi fac fata atat de bine provocarilor pe care viata ni le ofera, in timp ce altii, care au avut avantaje (sau dezavantaje) similare, fac fata prost sau deloc? Exista modalitati prin care putem modifica in mod eficient acele tipare de comportament care ne fac nefericiti, nesanatosi si nechibzuiti? In „Adaptarea la viata” George E. Vaillant pune intrebari fundamentale despre diferentele individuale in confruntarea cu stresul vietii si ofera raspunsuri in termenii unui sistem clar definit de „mecanisme de adaptare”, examinand si ilustrand prin istorii de caz modurile concrete prin care oamenii se transforma pe ei insisi si lumea din jurul lor pentru a fata problemelor vietii cotidiene.

Nu apararile in sine sunt patologice, ci conflictele si evenimentele dezorganizante care le declanseaza. In evaluarea semnificatiei unei aparari, atat contextul, cat si flexibilitatea devin extrem de importante. Daca o aparare este folosita intr-un mod rigid, inflexibil, daca este motivata mai mult de nevoi din trecut decat de realitatea prezenta si viitoare, daca distorsioneaza prea puternic situatia actuala, daca aboleste in loc sa limiteze gratificarea sau daca blocheaza exprimarea sentimentelor in loc sa o redirectioneze, atunci este probabil dezadaptativa.

George E. Vaillant

Exista ceva ciudat, aproape nelinistitor, in legatura cu proiectia. Paranoia, gelozia, prejudecata severa si posedarea demonica duc toate la o implicare obsesiva in relatia cu „inamicul”. Daca proiectia genereaza teama ca cei apropiati te pot rani, ea promite totodata un soi special de intimitate cu strainii. Spre exemplu, sa fi remarcat de lume pentru critici nemeritate aduce mai multa alinare decat sa fii complet ignorat. Este reconfortant sa te afli pe lista celor doriti a cuiva si, neiubite de altcineva, fetele batrane neglijate sunt dorite de libidinosii imaginari care pandesc langa patul lor.

Pe scurt, proiectia nu este nici un defect, nici un semn clar de nebunie; este pur si simplu una dintre cele mai extraordinare modalitati prin care oamenii isi alina singuri suferinta.