Un scrasnet lung, de poarta ruginita, imi taie rasuflarea. Izbutesc sa ma ridic si sa ma apropii. Tip de parca as fi vazut o fantoma. Inchid ochii si numar pana la trei, apoi ii deschid iar. Nu, nu e posibil! Am halucinatii. O portiune de zid s-a deplasat. In fata noastra, un tunel boltit casca o gura neagra. Suntem incapabili sa spunem o vorba. Traian plange strangand convulsiv umerii Irinei. Gri-Gri rade nervos. Eu gesticulez dezordonat, imi inchipui ca bioxidul de carbon inghitit ne joaca feste. Simt un parfum de liliac tanar pe care n-am sa mi-l explic niciodata ...”Asa miroase viata”?


Fragment :

Desi ne aflam abia la sfarsitul lui august, e frig. Constat cu satisfactie ca nu sunt singura femeie care si-a pus taiorul. Ma opresc la cofetaria Kluger si cumpar un cornet cu castane glasate. E numai un pretext. Imi place interiorul, scaunele vieneze cu spatar de paie, masutele rotunde de marmura, borcanele uriase de pe tejghea, cu bomboane acre. Deasupra rafturilor, troneaza important un portret. Habar n-am al cui e, insa-i limpede pentru oricine ca tipul a reusit tot ce si-a propus. Miroase placut a menta si esenta de brad. Vechile arome de vanilie si aluat frantuzesc au disparut de mult.  Madam Kluger, pufoasa, apretata si cu genele atat de albe incat par pudrate cu zahar, imi face un cornet artistic si ma intreaba ingrijorata:  - Ce se mai aude, Fraulein Savu? Vin? Ii e frica, tremura intre mormanele de prajituri si fursecuri falsificate - razboiul a falsificat totul, numai lacrimile au ramas autentice - tresare la orice zgomot, si-a instalat la vitrina un oblon de tabla ondulata. De fapt, nelinistea a cuprins intreg orasul, atmosfera vibreaza. Nemtii nu mai ies decat in grupuri, evita strazile marginase, batranii au pierit din parcuri, tinerii de pe Corso. La aproape fiecare fereastra, zaresti cate un chip circumspect strecurand priviri prudente din spatele perdelei. Oamenii par grabiti, chiar si slujnicele, barbatii au o expresie ciudata de nerabdare.