In perioada imediata Epocii Victoriene, in care teologia si credinta sunt marginalizate si bat la usa ideologiile tiraniei, fara ca unii oameni de stiinta sa mai faca o distinctie limpede intre stiinta si ocultism, Einstein are curajul, datorita smereniei si onestitatii sale ocazionale, dar si datorita unor cunostinte istorice mai bune decat ale altora, sa se impotriveasca curentului materialist si anticrestin, chiar si invataturilor panteiste, impersonale si lipsite de intelegerea cosmosului si imortalitatii sufletului emise de Spinoza, geniul iesind si afirmand ca doar Evanghelia salveaza lumea, ca Hristos este viu, ca valorile crestine au cladit civilizatia, ca nu poti vorbi despre Hristos in mod superficial si ca un om de stiinta autentic este plin de credinta tocmai prin faptul ca se convinge de supraexistenta lui Dumnezeu prin seriozitatea cercetarilor sale. Asa cum tot Einstein mentioneaza, „cu greu veti gasi printre spiritele stiintifice mai profunde vreunul lipsit de sentimentul religios”. Acest volum isi propune sa arate verticalitatea lui Einstein in ceea ce priveste ideologiile stiintifico - nihiliste din vremea sa, cele mai puternice argumente pe care le aduce impotriva acestora legandu - se de valorile crestine. Totodata, eseul urmareste firul rosu, de valori hristice, al „einsteinului matur”, maturitatea sa constand in momente de smerenie si revelatie naturala. Dramaturgul elvetian Friedrich Durrenmatt a scris ca „Einstein a vorbit atat de des despre Dumnezeu incat am banuit ca este un teolog clandestin”, iar colegul sau, Freeman Dyson, il defineste ca pe un „credincios in transcendenta”.