Acest dumnezeu nestiut despre care totusi se vorbeste, care totusi este numit, caracterizat si facut comprehensibil, e un Altul decat Dumnezeu in sine, o alteritate sublima ce pastreaza in figurile ei diverse urmele inaltimii neasumate. Acest Altul decat Dumnezeu este de fapt urma, Arhi-urma intalnirilor noastre cu absolutul, trauma pozitiva a proximitatii in contextul careia ne fisureaza transcendenta, pentru a ne remite apoi judecatilor nostalgice, comemorarii sau evocarii.

E impropriu sa numim teologie produsul unor atari prestatii si, cu toate acestea, intrucat obiectul lor indirect, adica prin urma, este tot Dumnezeu, avem de-a face totusi cu un gen teologic. Insa pentru a nu insinua performante la care natura noastra inca nu ne ingaduie sa ajungem, pentru a nu confunda discursul nostru cu cel al veritabililor teologi, traitori intru Dumnezeu si imbogatiti de experiente mistice, vom completa ca nu facem decat o teologie a Alteritatii. Si mai spunem o data, acest Altul este urma lui Dumnezeu in lume, pe care insa o resimtim cel mai adanc in propria constitutie personala.