Am inceput aceste randuri cu un sentiment de frustrare, pentru ca mi-am cunoscut rudele nu atat direct, nu din povestirile parintilor sau ale bunicilor, ci mai degraba din documente ale vremii. Supararea era cu atat mai mare cu cat simteam ca vina este, intr-o oarecare masura, a mea. Desi curios din fire, nu am intrebat mai nimic despre istoria familiei.

Intr-un moment neasteptat al vietii, un ansamblu necunoscut – familia mea de dinainte de 1940 – mi s-a aratat intr-o lumina din pacate insuficienta pentru a  percepe totul. Este vorba despre amintirile mele, multe din ele redescoperite, dar si despre amintiri ale altora, prea putine insa, pe care am mai apucat sa le preiau. Am reusit sa vad foarte multe amanunte izolate, relevate mai ales de presa vremii, dar prea putin din esenta. Sunt totusi relativ multumit. (ANDREI SEBESTYÉN)

Andrei Sebestyén este un personaj fascinant. As spune un personaj de roman. Sau de film. Descendent al unei familii remarcabile de antreprenori, avocati si arhitecti, familie „grea”, cu istorie in spate, Andrei Sebestyén a profesat ca inginer electronist. Insa personalitatea sa tehnica, de expert riguros, e dublata, violon d’Ingres sau nu, de un spirit cercetator fara egal, o forta de a patrunde cele mai ascunse probleme, de a da de cap celor mai confuze date. Eu l-am intalnit intr-un moment special, in care documentam si scriam o carte despre patriarhul familiei. Am realizat imediat, cu o stupefactie respectuoasa, ca aveam in fata o biblioteca vie, un investigator fara egal, tenace si minutios, capabil sa descopere cea mai marunta frantura de informatie – cu conditia ca aceasta sa existe.

Nu intamplator isi intituleaza Andrei Sebestyén cartea Amintiri pe care nu le-am avut. Ele au fost dezgropate de autor din malul uitarii – personale si a societatii romanesti –, prin cercetari de ani si ani de zile. Au fost dezgropate aproape arheologic. Practic, el reuseste sa reconstituie un mozaic impresionant pornind de la doua-trei cioburi. El ridica din mormantul uitarii povestea mult incercatei sale familii intr-o carte extrem de interesanta. Stiu insa cu siguranta ca procesul prin care s-a ajuns la carte este la fel, daca nu chiar mai uimitor decat cartea insasi. (HORATIU DAMIAN)