„Nu cred in viata de apoi, dar mi-am luat un schimb de haine.“ La fel ca in Anarhie pura, Woody Allen se dovedeste si in acest volum un campion al persiflarii. Tonul intens parodic din povestirile lui intemeiaza o viziune menita sa amuze, dar si sa contrarieze. Amintirile scornite ale intalnirilor lui Allen cu Ernest Hemingway si Gertrude Stein, jurnalul unui revolutionar mexican agasat de un coleg de lupta care canta intruna Cielito Lindo la chitara, intelegerea voit gresita a sistemelor filozofice ale lumii, sahul prin corespondenta practicat de doua personaje macinate de frustrari -toate acestea sunt exercitii de alertete epica si totodata dovezi ale unui ochi nelinistit, iscoditor. Apararea invoca nebunia aduna patruzeci si sase de povestiri din volumele de proza scurta ale regizorului si prilejuieste intalnirea cu un spirit ludic a carui principala placere pare a fi trimiterea de bobarnace peste nasul celor care iau totul mult prea in serios.