Trebuie sa stim ca singura certitudine o ofera pocainta, si deasupra acesteia trebuie sa punem orice piatra a temeliei duhovnicesti. Doar pocainta sa-I cerem continuu lui Dumnezeu, nimic altceva in afara de aceasta! Nu trebuie sa cerem lumini, minuni, profetii si harisme, ci doar pacainta! Pocainta va aduce smerenia, smerenia va aduce Harul lui Dumnezeu, pentru ca la cei smeriti vine neaparat harul dumnezeiesc. Prin urmare, pocainta este indispensabila pentru mantuirea noastra, si cand o avem, va veni harul lui Dumnezeu si ne va invata ce trebuie sa facem pentru propria noastra mantuire si pentru mantuirea semenilor nostri daca este nevoie.

Cand simtim mila lui Dumnezeu ca o mare nevoie, atunci vom zice rugaciunea din toata inima noastra si vom simti dulceata mangaierii dumnezeiesti a preadulcelui Iisus inlauntrul nostru. Atunci inima noastra se va bucura, si mintea, si toata faptura noastra.

Doar atunci rugaciunea nu ne oboseste. Cand patrundem sensul ei, rugaciunea ne odihneste si putem sa ne rugam fara sa ne silim pe noi insine, ci indemnati de sarguinta care daruieste tot curajul duhovnicesc prin tresaltarea inimii. Atunci, oricat de impietrita ar fi aceasta, lacrimile izbucnesc si se scurg in ceasul rugaciunii.