In Introducere autorul precizeaza:

„Problema incinerarii nu este noua in scrisul teologic si in discutiile oamenilor Bisericii. Ea a mai constituit subiect de dezbatere si tema pentru studii, mai ales atunci cand incinerarea a fost reintrodusa in practica legata de ultimele evenimente din viata omului, ca atitudine fata de trupurile celor raposati. Preocupari fata de incinerare si atitudini fata de acest fenomen au inceput a fi exprimate odata cu Revolutia franceza din 1789, care aducea cu sine ateismul si libertatea exagerata a omului, promovand o serie de idei potrivnice crestinismului, intre care si incinerarea. De asemenea, construirea primului crematoriu uman la Milano, in 1874, urmata de altele in diferite orase ale Italiei si ale altor tari, a adus dupa sine o intreaga literatura favorabila sau ostila incinerarii (Dintre aceste lucrari, amintim urmatoarele: A. WITSCH, Cristliches Grobe und Feuerbestatung, München, 1929, 43pp.. E. VALTON, „Crémation”, in: Dictionnaire de Théologie Catholique. A. VACANT, E. MANGENOT, E. AMAN (eds), 3, 2, Librairie Letonzey et Ané, Paris, 1923, col. 2310 – 2323. I. BESSON, Dictionnaire Apologétique de la Théologie Catholique, A. D’ALLÉS, Gabriel BAUCHESNE (eds), Paris, 1925, col. 627-643).

In teologia romaneasca, literatura legata de incinerare a aparut abia dupa construirea primului crematoriu uman, „Cenusa”, in capitala Romaniei, in 1928. Atunci, profesori de teologie, renumiti si bine informati, au scris studii care au ramas normative pentru teologia romaneasca si pentru atitudinea Bisericii fata Atitudinea Bisericii Ortodoxe fata de incinerare (N. COTOS, „Incenusarea si inmormantarea”, in: Candela, XXXVI (1925), 1-2, pp. 49-59, 114-124, 409-416. Pr. I. Popescu-Malaiesti, „Ardem sau ingropam mortii?”, in: Romania Mare, Bucuresti, 1931, p. 43). Tema a fost preluata mai tarziu (Pr. Dr. Vladimir Prelipceanu, „Incinerarea mortilor si teologia ortodoxa”, in: Studii Teologice, XIV (1962), 7-8, pp. 414-428. Pr. Vladimir Prelipceanu, „In legatura cu incinerarea mortilor”, in: Biserica Ortodoxa Romana, LXXXV (1967), 11-12, pp. 1189-1193), dar cu o atitudine mai toleranta fata de acest fenomen, intrucat regimul comunist ateu nu ar fi permis o exprimare categorica fata de incinerare, pe care o incuraja. Dupa Revolutia romana, din 1989, cand libertatea de exprimare a devenit un drept real al oamenilor, am scris un articol pe aceasta tema unde am aratat, pe scurt, punctul de vedere al Bisericii noastre fata de aceasta problema (Pr. Nicolae D. Necula, „Este permis sa se savarseasca slujba inmormantarii si a soroacelor de pomenire celor care se incinereaza”, in vol. Traditie si innoire in slujirea liturgica, 1, Ed. Episcopiei Dunarii de Jos, Galati, 1996, pp. 265-268). In anul 2012, a aparut traducerea in limba romana a cartii unui reputat profesor strain, convertit la Ortodoxie, care trateaza, intr-un capitol special, despre incinerare (Jean-Claude Larchet, Sfarsit crestinesc vietii noastre, fara durere, neinfruntat, in pace…, Ed. Basilica, Bucuresti, 2012, pp. 301-342. Lucrarea cuprinde bibliografie adusa la zi).

Insa, intrucat incinerarea este un fenomen destul de extins si in tara noastra, iar credinciosii nu stiu care este atitudinea Bisericii fata de aceasta, cerand slujitorilor Bisericii sa oficieze slujba inmormantarii pentru cei care se incinereaza, am considerat necesar sa prezint cateva lamuriri in legatura cu aceasta practica si cu atitudinea Bisericii fata de ea”.

Anul aparitiei: 2013
Numar pagini: 94
Format: 12x16