Fara nuvelele lui Gib I. Mihaescu si fara acest roman viata orasuiui de provincie s-ar fi infatisat mai palid artisticeste si cu mari lacune.

A vrut autorul sa construiasca in Bratul Andromedei o antiteza, cu toate riscurile simplificatoare pe care le comporta o astfel de intreprindere, intre mediul parvenitismului politic si lumea de sensibilitate si poezie, singura in care se simte bine iubitorul de stele Andrei Lazar? Fara indoiala ca da, dar se va tine departe de solutia semanatorista a inadaptabilului care refuza, din scrupul moral, „acomodarea” si se prabuseste. Inadaptabilitatea lui Andrei Lazar nu trebuie cautata in afara lui, in mediul exterior pe care nu-l cunoaste nici ca bun nici ca rau, fiind complet strain de el, ci in el insusi. G. Calinescu va vorbi de „drama barbatului”, indicandu-l pe Andrei Lazar ca pe un infrant erotic.

Personalul traieste asadar o drama profund individuala. Intr-un fel Bratul Andromedei este romanul timiditatii - si nu putem indica multe scrieri asemanatoare in literatura romana - situandu-se, in consecinta, dincolo de problema sociala a adaptarii la un mediu dat, desi acest mediu are in carte o prezenta concreta coplesitoare. Aici este nota noua pe care o aduce Gib I. Mihaescu in elaborarea unei teme atat de frecvente in literatura noastra, timp indelungat preocupata de procesul de orasenizare a societatii romanesti, care a fost brusc si de aceea dificil, cu cunoscutul divort dintre individ si mediu.