Aceste povestiri au fost scrise in perioada 2010‑2014 si publicate, in parte, in periodice. Le‑am numit parabole, avand o anumita intentionalitate, si am aplicat in realizarea lor aceeasi structura (cvadripartita) si acelasi registru cantitativ (aproximativ o mie de cuvinte).

Pe cele din Calauzitorul de suflete (cea dintai sectiune) le consider europene, actiunea lor petrecandu‑se in locatii diferite de pe batranul continent si majoritatea ideilor pe care se bazeaza nascandu‑se in timpul unor peregrinari (iubirile, cartile, muzica si calatoriile sunt, dupa umila‑mi parere, cele mai frumoase lucruri care ni se pot intampla intr‑o viata). Cu exceptia primei si a ultimei lucrari care schiteaza un posibil cadru, ordinea povestirilor este alfabetica. Desi gandite ca fantastice, ele au si o dimensiune experientiala, in acelasi timp putand fi citite si ca poeme in proza: ale oraselor prin care am trecut, ale oamenilor pe care i‑am cunoscut si, desigur, ale sufletului meu, undeva, in strafundurile mele considerandu‑ma, ca multi semeni de‑ai mei, oarecum poet… (Ladislau Daradici)