Viziunea Bisericii Ortodoxe cu privire la cei adormiti s-a cristalizat de-a lungul veacurilor, pe de o parte, printr-o doctrina antropologica specifica, iar pe de alta parte, printr-o serie de practici, conforme acesteia. Sufletele si trupurile celor morti nu se intorc in „nefiinta”, cum se afirma prea usor astazi. Desi trupurile despartite de suflete se descompun in pamant, asteptand recompunerea lor la sfarsitul veacurilor, sufletele raman constiente de sine si dupa moarte, asa cum insistent s-a argumentat in Rasarit. Numeroase dezbateri teologice au avut meritul de a clarifica pozitia Bisericii fata de acest subiect extrem de delicat. Invatatura Bisericii despre iesirea sufletului, despre moarte si despre efecienta rugaciunilor pentru cei adormiti, a fost exprimata si printr-o imnografie potrivita. Volumul de fata aduce la lumina doua serii de canoane de rugaciune, scrise de doi autori importanti ai secolului al IX-lea, Sfantul Teofan Graptul si Sfantul Clement Imnograful, completate cu cateva canoane de rugaciune pentru iesirea cu greu a sufletului.