Cantecul Fortunei: Saga familiei Rizzoli / Il canto della fortuna. La saga dei Rizzoli de Chiara Bianchi este povestea extraordinara a unui copil nascut in saracie care reuseste, prin munca, inteligenta, perseverenta si un strop de noroc, sa construiasca unul dintre cele mai importante imperii editoriale si cinematografice din Italia secolului XX.
Dar dincolo de succesul spectaculos al lui Angelo Rizzoli, romanul este, inainte de toate, povestea unei familii. O familie care iubeste, sufera, pierde, spera si merge mai departe, purtand din generatie in generatie valorile care au stat la temelia unei constructii impresionante.
Actiunea urmareste aproape intreaga viata a lui Angelo Rizzoli, din copilaria petrecuta la Institutul Martinitt din Milano, unde ajunge la doar opt ani din cauza saraciei extreme in care traia familia sa, si pana la sfarsitul vietii sale, in 1970. Este o calatorie care se intinde pe aproape un secol si care ii poarta pe cititori prin toate marile transformari ale Italiei moderne: de la inceputul industrializarii si cele doua razboaie mondiale, pana la perioada prospera a „miracolului economic” din anii \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\'\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\'50 – \\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\'\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\\'60 care a insemnat inaugurarea metroului din Roma, aparitia legendarului Fiat 600, si aparitia televiziunii publice RAI in 1954.
Tot in aceasta perioada, familia Rizzoli preia conducerea clubului AC Milan, marcand una dintre cele mai glorioase etape din istoria sa, care culmineaza in 1963 cu castigarea Cupei Campionilor Europeni – o premiera pentru o echipa italiana.
Impletind destinul familiei Rizzoli cu transformarile sociale, economice si culturale ale Italiei de-a lungul secolului XX, Chiara Bianchi construieste in aceste pagini o fresca vibranta a unei epoci si portretul unei dinastii care a lasat o amprenta profunda asupra istoriei Italiei. Rezultatul este o lectura captivanta si emotionanta, care depaseste granitele unei simple biografii si ofera o perspectiva ampla asupra ambitiei, succesului, iubirii si fragilitatii umane.
Chiara Bianchi s-a nascut in orasul portuar Taranto, situat in sudul Italiei, pe coasta Marii Ionice. Are o diploma in Litere si o specializare in Muzicologie. Locuieste la Berlin, unde lucreaza ca editor freelancer, colaborand cu diverse reviste si bloguri culturale. Primul sau roman, Cantecul Fortunei (2024), a castigat Premiul BPER Armonia, Premiul pentru Literatura de Afaceri si Premiul Massarosa, dar si o serie de aprecieri pozitive din partea unor publicatii prestigioase precum: Vanity Fair care il numeste „Un roman extraordinar” sau Corriere della Sera care scrie despre el ca este: „O poveste aproape centenara despre evenimente private si publice, care urmareste parcursul unei vieti de succes in Italia secolului trecut.”
Cu Angelo Rizzoli, fiul Giudittei Tamburini, portareasa si calcatoreasa de meserie, facem cunostinta in februarie 1897, cand acesta paseste pentru prima oara in incinta Institutului Martinitt, institutia care avea sa-i devina casa pana la implinirea varstei de 18 ani, cand isi va incepe drumul independent in viata. Angiulin poarta niste pantaloni peticiti, mult prea mari pentru el, pantofi de adult care il obliga sa mearga „ca o rata”, in timp ce capul lui arata „ca o bucata de svaiter”, in care portiuni rase se amesteca cu suvite lungi de par. Aici numele nu este atat de important. Mai important este numarul pe care il primeste: 412, care ii va fi brodat pe camasi, pe sosete, pe chiloti, pe absolut tot.
Desi este doar un copil speriat si flamand, in Angiulin se pot intrezari inca de pe acum mugurii barbatului de succes care va deveni. Astfel, el nu se lasa intimidat de marea schimbare din viata lui, si vede in spatele rigorilor institutiei ceva ce pana atunci ii lipsise: siguranta unei mese zilnice si sansa de a primi o educatie. In plus, in scurt timp ajunge sa se descurce atat de bine in noul mediu, incat reuseste sa stranga si mici „cadouri” pentru mama si surorile lui, pe care li le ofera atunci cand are voie sa mearga in vizita. Este vorba despre niste oua pe care ele le vor decoji „de parca ar fi niste bomboane, cu ochii plini de fericire.”
Inca din copilarie, Angelo se remarca prin ambitie, inteligenta si printr-o capacitate rara de a visa dincolo de limitele pe care realitatea pare sa i le impuna. In timp ce priveste lumea eleganta care se aduna in fata Scalei din Milano, el isi permite sa spere la o viata diferita:
„Angelo ocoleste putin si ajunge in fata teatrului Scala. Este un obicei pe care si l-a cultivat de-a lungul anilor si pe care il tine doar pentru el: se reazema de un stalp si priveste cum se opresc trasurile trase de cai puternici. In clipa in care o iau iar din loc, de sub copite tasnesc scantei care il vrajesc. Urmareste cu privirea doamnele elegante, impodobite cu bijuterii si imbracate in blanuri de hermina, insotite de domni distinsi si eleganti, si spune in soapta, pentru sine: „Rizzolino, haide, cine stie, poate asa vei fi si tu, intr-o zi…”
Aceasta capacitate de a visa si de a transforma visurile in obiective concrete il va insoti intreaga viata.
Dupa mai multe incercari si dezamagiri, Angelo descopera lumea tiparului, care il fascineaza instantaneu si ii ofera directia pe care o cauta.
In vara anului 1906, cand Angelo paraseste Institutul Martinitt dupa noua ani in care s-a remarcat prin rezultate bune, munca si perseverenta, el se arata nemultumit de statutul de angajat si viseaza sa isi deschida propria afacere. Astfel, aflandu-se in vizita la sora lui, ii marturiseste acesteia ca nu isi mai doreste sa munceasca pentru altii;
„? Dupa parerea ta, ar fi o nebunie sa incep ceva pe cont propriu? o intreaba.
Antonietta suspina, in timp ce-i toarna cu grija cafeaua in ceasca.
? Ce ai vrea sa faci, Angiulin? Ai 17 ani!
? Nu mai vreau stapani. Nu mai vreau, spune el strangand pumnul.”
Ambitios si increzator in fortele sale, cumpara pe credit doua prese tipografice, il convinge pe colegul sau Pietro Pizio sa i se alature si inchiriaza un mic spatiu pentru viitoarea tipografie. Infruntand lipsa banilor si numeroase dificultati, Angelo isi urmeaza visul cu hotarare, punand bazele primei sale afaceri, Tipografia A. Rizzoli & C., convins ca succesul se construieste prin curaj, munca si initiativa proprie.
Din acest moment incepe adevarata ascensiune a lui Angelo Rizzoli. Tipografia sa, infiintata cu bani putini si mult curaj se transforma treptat intr-o afacere de succes, apoi intr-un grup editorial de anvergura nationala si, in cele din urma, intr-un imperiu care va influenta cultura italiana timp de decenii.
Primul sau mare succes vine in 1911, cand, speculand lipsa imaginilor reale de la debarcarea trupelor italiene la Tripoli, recreeaza scena pe malul Navigliului si tipareste carti postale care sunt percepute de public ca autentice, obtinand astfel vanzari spectaculoase si afirmarea sa ca antreprenor.
Insa adevaratul succes apare dupa Primul Razboi Mondial, cand toate par a-i merge din plin: afacerea lui numara acum 30 de angajati; familia lui se mareste cu inca un copil, o fata pe nume Rinella, dupa ce Anna ii mai daruise un fiu, Andrea si o fiica, Pinuccia; Angelo cumpara o vila la periferia orasului, pentru ca apartamentul cu doua camere in care locuiau devenise prea mic pentru o familie de cinci persoane; si tot in aceasta perioada Pizio, vechiul sau colaborator, decide sa se retraga din firma si sa se pensioneze, prin urmare Angelo ii rascumpara partea, devenind astfel singurul proprietar al tipografiei.
Tot acum Rizzoli isi consolideaza pozitia prin achizitia, contra sumei de 40.000 de lire, a unor publicatii importante precum „Il Secolo Illustrato”, „La Donna”, „Comoedia” si „Novella”, transformandu-se treptat dintr-un simplu tipograf intr-un adevarat editor de presa.
In 1929, tipareste primul volum al Enciclopediei Treccani, succesul proiectului aducandu-i resurse si prestigiu, iar cu sprijinul unor investitori influenti construieste o tipografie moderna in Piata Carlo Erba, devenita simbolul expansiunii afacerii sale. In acest sediu, Angelo Rizzoli isi va desfasura cea mai mare parte a activitatii sale editoriale, urmatorul fiind inaugurat abia peste 30 de ani, pe strada Civitavecchia din Milano.
In anii urmatori, imperiul sau depaseste cu mult domeniul tipografic, extinzandu-se in cinematografie prin infiintarea companiei Novella Film si prin colaborari care ii vor duce mari succese internationale, precum castigarea premiului Oscar alaturi de regizorul Federico Fellini.
In paralel, familia Rizzoli intra in lumea sportului prin achizitia clubului AC Milan de catre fiul sau, Andrea si ginerele sau, Mimmo, echipa urmand a cunoaste rapid performanta si culminand cu castigarea Cupei Campionilor Europeni.
In acelasi timp, Rizzoli investeste in proiecte urbane si turistice de anvergura, transformand insula Ischia prin modernizari spectaculoase si prin construirea hotelului de lux Regina Isabella, contribuind astfel decisiv la transformarea acesteia intr-o destinatie exclusivista. Astfel, de la o mica tipografie, Rizzoli ajunge sa conduca un imperiu complex, care imbina presa, filmul, sportul si turismul de lux.
Alaturi de el pe drumul ascensiunii sale se afla Anna Marzorati, femeia pe care o iubeste si care ii devine sotie si pe care ii place sa o alinte „mameta”. Anna reprezinta echilibrul si stabilitatea caminului, omul care ii este alaturi in anii grei ai inceputurilor si in perioada marilor succese. In ciuda pasiunilor pe care le dezvolta de-a lungul anilor pentru actrite precum Isa Miranda si Myriam Bru, Angelo Rizzoli este convins ca fara mameta, nu ar fi fost nimic.
In momentul in care Anna se imbolnaveste grav si merge la Roma pentru a face un tratament cu radiatii, Angelo se inchina in biserica San Babila si promite ca va renunta la fumat, desi este un fumator inrait care trece de 80 de tigari pe zi. Si intr-adevar, ulterior, Angelo nu va mai fuma niciodata, cu exceptia tigarii false pe care o va tine mai mereu in gura pentru a-si potoli dependenta de gest. Gratie gestului sau, sau unei forte mai mari, Anna se face bine in urma tratamentului, revenind acasa si redand veselia caminului, care fusese total lipsit de viata in lipsa ei.
Insa, asemenea tuturor marilor povesti de familie, si destinul lor este marcat de pierderi dureroase.
Una dintre cele mai sfasietoare este moartea fiicei lor, Rinella, la varsta de doar doisprezece ani. Disparitia copilului lasa o rana adanca in familia lor care nu se va vindeca niciodata. Anna nu isi mai regaseste pe deplin bucuria de odinioara, iar Angelo incearca sa isi ascunda durerea refugiindu-se in munca. In mod simbolic, aceasta tragedie reia drama traita in copilarie, cand isi pierduse sora care purta acelasi nume. In memoria fiicei sale instituie premiul Rinella Rizzoli, un premiu in valoare de 5.000 de lire care se ofera anual unui orfan de la Scoala de Carte sau unui ucenic tipograf cu rezultate foarte bune.
Al Doilea Razboi Mondial il gaseste pe Angelo Rizzoli intr-o pozitie cum nu se poate mai favorabila. Este multimilionar, dupa o serie de succese majore precum castigarea dreptului de a tipari fotografiile Regelui si ale lui Mussolini si lansarea revistei de umor Bertoldo, care s-a bucurat de mult succes in randul publicului.
Insa chiar si in aceste conditii, razboiul reprezinta o incercare dificila pentru familia Rizzoli. Pentru a face fata penuriei de alimente si nesigurantei vremurilor, Angelo da dovada de acelasi spirit antreprenorial care l-a consacrat si pune bazele unor noi afaceri. Incepe cu o crescatorie de iepuri, menita sa asigure hrana familiei, iar ulterior dezvolta o activitate industriala bazata pe productia de lana de angora, transformand o solutie de supravietuire intr-un proiect profitabil.
Dupa bombardamentele din 1943, care devasteaza aproape complet Milano, nici tipografia Rizzoli nu scapa de distrugeri, fiind grav afectata de incendii. In loc sa cedeze insa in fata dezastrului, Angelo isi mobilizeaza angajatii si, prin determinare si putere de convingere, reuseste sa repuna afacerea pe picioare, transformand reconstructia tipografiei intr-un efort colectiv si intr-un nou exemplu al capacitatii sale de a gasi oportunitati chiar si in cele mai grele imprejurari.
Succesul profesional nu il poate proteja insa de suferinta. Dimpotriva, pe masura ce imperiul sau se extinde, pierderile si responsabilitatile devin tot mai mari. Moartea unor colaboratori apropiati, conflictele familiale, tensiunile dintre generatii si mai ales boala nepotului sau iubit, Angelone, ii amintesc constant cat de fragila este fericirea.
Un alt fir narativ urmarit de autoare este relatia complexa dintre Angelo si fiul sau, Andrea. Intre cei doi exista o legatura profunda, intemeiata pe afectiune, respect si admiratie reciproca, insa aceasta este adesea pusa la incercare de diferentele de viziune dintre ei. Andrea intruchipeaza spiritul unei generatii noi, orientate spre modernizare si schimbare, in timp ce Angelo ramane atasat principiilor si metodelor care i-au permis sa ridice de la zero un adevarat imperiu. Confruntarile dintre ei sunt frecvente, dar depasesc sfera unor simple neintelegeri familiale, ilustrand provocarile inerente transmiterii unei mosteniri de o asemenea anvergura si tensiunea dintre traditie si innoire.
In paralel cu evolutia familiei, asistam la dezvoltarea spectaculoasa a imperiului Rizzoli. Angelo, devenit intre timp Comandor prin decret regal, revolutioneaza industria editoriala, investeste in cinematografie, colaboreaza cu nume importante ale culturii italiene si contribuie la aparitia unor proiecte care vor marca definitiv viata culturala a Italiei.
De la colectia BUR (Biblioteca Universale Rizzoli), care democratizeaza accesul la literatura, facand literatura clasica accesibila publicului larg, pana la colaborarea cu Federico Fellini si castigarea Premiului Oscar pentru Otto e ½, parcursul sau pare uneori desprins dintr-un roman despre un vis imposibil devenit realitate.
Momentul castigarii Oscarului reprezinta una dintre cele mai emotionante scene ale cartii:
„— You won , Rizzoli!
— Multumesc, ii raspunde, dar nu stie ce i-a spus celalalt.
A ajuns pe culmea mult dorita si, de acolo, isi vede viata derulandu-se: o linie trasata cu cerneala verde, marcata de obiective. Oscarul era unul dintre cele mai importante: o obsesie imbratisata si mai strans dupa amaraciunea cauzata
de ziarul care nu s-a mai infiintat. Are impresia ca leviteaza cand, emotionat, ii zambeste femeii de langa el care s-a ridicat in picioare; nu stie cine este. Se ridica si el. Aplauda, aplauda cat de tare poate pentru regizor, pentru
echipa, pentru el; stie ca, din acest moment, nici in America nu va mai fi un necunoscut.
Se asaza la loc, cu bratele-n san si cu acelasi zambet dintotdeauna intiparit pe chip. Napadit de un sentiment de fericire, se pregateste pentru blituri, pentru toasturi, pentru zorii unei noi zile.
Ziua in care a castigat totul.”
Si totusi, adevarata mostenire a lui Angelo Rizzoli nu este reprezentata nici de tipografii, nici de reviste, nici de hoteluri sau studiouri cinematografice. Ea se regaseste in oamenii care ii duc mai departe numele si in valorile pe care le transmite familiei sale.
In ultimele pagini ale romanului, batran si constient ca sfarsitul se apropie, Angelo isi priveste copiii si nepotii adunati in jurul sau si incearca sa ii pregateasca pentru viitor.
Pentru prima data se intreaba daca nu cumva libertatea ar fi mai importanta decat imperiul construit intr-o viata intreaga:
„? Sunteti cuminti, sunt foarte multumit de voi.
Apoi, isi muta privirea la Pinuccia, care incearca sa nu planga. Lui Angelo ii tremura buza, acum foarte subtire, lipsita de tigara din coltul gurii. Gaseste forta interioara sa-i zica:
? Tu esti cea mai puternica. Stiu ca vei sti ce sa faci.
Ea se apropie si il imbratiseaza.
Ajunge la Andrea:
? Nu am terminat.
Anna se foieste in scaun, privindu-si de la spate copiii si nepotii adunati laolalta.
? M-am gandit... ca... poate ar trebui sa vindem tot.
Andrea clatina din cap cu un zambet amar pe chip.
? Bunicule! incepe ferm Angelone, care nu i-a mai zis niciodata asa. Nu. Ar fi o greseala.
? Daca vand tot... ati putea sa va bucurati de bani, sa incepeti afaceri noi, sa faceti ce vreti voi. Era editorilor Rizzoli se incheie aici. Este un cadou pe care vreau sa vi-l fac: libertatea, conchide Angelo tusind.”
Dar, raspunsul il primeste chiar de la cei pe care i-a format:
„Alberto isi face curaj:
? Suntem pregatiti sa ducem mai departe compania si numele tau.
? Nu, nu sunteti.
? Dar tata este!
Angelo nu raspunde.
Pinuccia intervine, cu ochii la fratele sau:
? Poate ca tata are dreptate.
Nu reuseste sa descifreze privirea fratelui din spatele ochelarilor cu lentile groase.
? De data asta nu! Nu are dreptate! striga Nicola, apoi i se adreseaza direct bunicului. Ne-ai invatat totul. Tie iti datoram tot ce avem. Dar noi vrem ca Rizzoli sa dainuie mult timp de acum incolo. Si vom reusi, iti promitem.
? Nu promiteti. Ascultati-ma, norocul m-a ajutat, ne-a ajutat, insa vremurile s-au schimbat. Acum totul este atat de... complicat. Poate ca ar fi mai bine daca...
? Tata, gata! il intrerupe Andrea cu o voce care nici macar nu pare a fi a lui. Vom continua munca ta, munca noastra.”
Astfel, Cantecul Fortunei devine mai mult decat biografia romantata a unui mare antreprenor. Este o ampla saga de familie despre ambitie si sacrificiu, despre dragoste si pierdere, despre ascensiune sociala si responsabilitatea succesului. Este povestea unui om care a pornit de la nimic si a construit aproape totul, dar si povestea unei familii care a inteles ca adevarata mostenire nu consta in bogatie, ci in valorile si legaturile care supravietuiesc timpului.