Prozatorul s-a nascut, pe numele de mirean Dumitru Stanoiu, la 3 aprilie 1893 in comuna Dobrotinet, judetul Olt si a murit in Bucuresti la 8 iulie 1956. Dupa multe peregrinari si ezitari (biografia lui avind multe puncte comune cu cea a scriitorilor Panait Istrati si Tudor Arghezi), Damian Stanoiu intra in minastire „nu pentru a cauta sfinti in viata sau impins de un surplus de credinta", ci pentru a pune capat saraciei care il macina de mai multi ani. Pentru scrierile sale anticlericale va fi mai tirziu caterisit. Ultimii ani din viata sa i-a consacrat revederii intregii opere, pentru editii definitive, si redactarii amintirilor.

„Damian Stanoiu are o cultura literara superioara din punctul sau de vedere, oricarei alte eruditii artistice si anume aceea intemeiata pe Biblie, pe Vietile sfintilor, pe cartile bisericesti in vechea limba arhaica ce mai dainuie prin manastiri. Si nu e o cultura de lecturi ci de exercitiu zilnic, intrucat din scoarta in scoarta textele acestor carti formeaza materia dialogului monahal . Talentul de povestitor a intalnit doar o virtuozitate verbala pe care unii scriitori o capata pe calea eruditiei si a dus la o literatura care in ceea ce are izbutit, pare  o prelungire mai zambitoare a Mineelor.“ (George Calinescu)