Absolvent si doctor in istorie, Toma Roman jr. este ziarist specializat in investigarea aspectelor obscure, incarcate nu doar de sens politic,
ci si de carne epica, ale perioadei comuniste. Fara parti-pris si fara excesiva implicare, - era copil la caderea regimului comunist -, el
reconstituie din interviuri un portret al ultimului dictator comunist din Romania. Asadar, Ceausescu „vazut de aproape“ de un nepot de sora,
de prieteni apropiati ai copiilor lui, de un arhitect-sef, un securist de la pasapoarte, un nomenclaturist din esalonul intai etc...

Un om in carne si oase, uimitor, nu prin cruzime, sau fanatism, sau raceala umana, sau orice alta trasatura compatibila cu imaginea indeobste
acreditata de literatura anticomunista de dupa esecul experimentului totalitar. Nici geniul politic exaltat de nostalgicii unei imaginare glorii
romanesti in lume, al carui portdrapel ar fi fost. Ceea ce surprinde in acest portret este perfecta platitudine a omului, amator de septic si de
Zavaidoc, orizontul lui ingust, strafulgerat de viziuni dogmatice, cu temeri, bucurii, tabieturi mic-burgheze. Altfel spus, raul in toata banalitatea
lui acreditand, daca mai era cazul, ideea ca mecanismele totalitare nu au nevoie de personalitati demonice sau providentiale pentru a lasa in urma
prapadul pe care l-au lasat. Un material nepretuit pentru o viitoare biografie a personajului, dar si o sursa de scene si replici pentru romancierul
obsedat de epoca si de monstruoasele ei excrescente.

„Cei cu care am stat de vorba din anturajul lui Ceausescu m-au lasat sa inteleg faptul ca acesta avea gusturile unui ins care nu e nici taran, nici
orasean, ci un fel de mahalagiu care a prins ceva cheag. Asculta atat muzica populara («d’aia olteneasca, raraita» — Serghei Mizil), cat si romante,
care incepusera sa-i placa in perioada interbelica probabil. Cu Alexandru Budisteanu a avut o discutie despre Zavaidoc, care-i placea. Il mai distrau
scamatoriile lui Iosefini, care-i aduceau aminte, foarte posibil, de balciurile ambulante pe care le vazuse in pre-adolescenta, in Olt. Nu era un
sofisticat nici in ceea ce privea jocurile care il relaxau. In afara de sah (invatase in puscarie) si septic, ii placea sa joace popice, tot o
«distractie populara». Din cand in cand mai incingea cate o partida de volei cu apropiatii sai, care se lasau bineinteles batuti. Pasionat de vanatoare,
nu respecta regulile «aristocratice» dupa care se organizeaza aceasta. Nu capatase niciodata «rasa» de vanator a lui Ion Gheorghe Maurer, de exemplu.
Pur si simplu savarsea carnagii, impuscand tot ce-i iesea in cale.

Nu era nici un gurmand. Manca produse de calitate, facute special pentru el, dar nu avea rafinament culinar. Le placea amandurora, dupa cum sustin
Camil Roguski si Serghei Mizil, bucataria traditionala romaneasca. Exact ca o nevasta de arendas, Elena Ceausescu inspecta din cand in cand fermele
de la Snagov si Mogosoaia care furnizau legume si zarzavaturi familiei prezidentiale. Fara sa fie betiv, Ceausescu ingurgita ocazional vinuri romanesti,
si mai tarziu, dupa ce facuse diabet, cate un pahar de coniac. Elena, care probabil vazuse in strainatate ce beau «marile doamne», degusta cateodata
sampanie frantuzeasca.“

Toma Roman jr.


Nr. pagini: 128 / Format: 13×20 cm