„Multi dintre cei plecati nu povestesc mai nimic din suferintele lor: dorul nu se poate povesti, iar lacrima se tace. Am dat glas adevarului, in numele tuturor. Am trecut prin emotii foarte mari la lansarile pe care le-am facut aici, in Italia, traducerii in limba italiana a Cireselor amare... M-am temut ca ei, italienii, se vor supara, ca se vor simti raniti de adevarurile pe care le-am spus despre ei in carte.

Dar am intalnit oameni care s-au rusinat si care, plecand capul in pamant, mi-au spus ca habar n-au avut cate au indurat emigrantii din pricina unora dintre ei, italienii adica. Cineva, italianca, mi-a cerut sa-i scriu langa autograf «Nu pleca!» – cu siguranta luase traducerea s-o dea cadou cuiva drag, incercand sa-i impiedice plecarea. O chinezoaica stabilita in Italia mi-a multumit ca am scris cartea si mi-a marturisit ca si ei se recunosc in ea... Toti emigrantii lumii ofteaza la fel.

Toti spera ca se vor intoarce intr-o zi... Apoi, au fost doua femei din Sardinia, tot italience, care m-au imbratisat in plina strada! Copiii uneia, fratii celei¬lalte sunt si ei plecati aiurea, in Anglia si in Germania. Nu mai eram din tabere diferite, eram mame si surori, atat!“ – Liliana Nechita