Iolanda Tighiliu prezinta, in acest volum, locul si rolul Bisericii – in special contributia slujitorilor sfintelor altare – in viata spirituala a neamului romanesc.

De la truditorii ctitorii care si-au dedicat timpul creatiilor arhitectonice bisericesti, la munca carturarilor si a isihastilor si pana la efortul pictorilor si gravorilor – care erau inchinati slujirii sfintelor altare –volumul evidentiaza stradania clerului romanesc si a Bisericii stramosesti, pentru conservarea valorilor crestine.

Pana in 1989, precizeaza autoarea, „un singur domeniu a ramas interzis investigatiei istorice, cel al vietii religioase. Intr-o epoca ce s-a proclamat cu trufie atee, credinta si biserica au fost deliberat impinse in zone periferice cercetarii. Intr-o epoca in care chiar cuvantul biserica nu putea fi tiparit, istoricii fiind obligati sa-l inlocuiasca prin diferite sintagme, precum locas de cult sau asezamant de cultura, intr-o perioada in care din fotografia unei biserici nu trebuia sa se vada crucea, singura modalitate de a recupera, pentru stiinta istorica, secole intregi cu exceptionale valori crestine si spirituale era abordarea lor, mai ales, sub raport artistic (...).

Clerici si mireni au dat Bisericii martiri si sfinti, de n-ar fi sa-i pomenim aici decat pe domnitorul Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu si pe mitropolitul sau, Antim Ivireanul, infratiti in campul culturii, dar si in moartea de mucenici. Ei au stiut si au demonstrat cu munca si viata lor, precum toti carturarii ce i-au precedat in acest demers, ca valoarea unui popor se afirma durabil numai in cultura, iar ei au apartinut unei singure si perene categorii, cea a aristocratiei spiritului”.

„Religio est modus cognoscendi et colendi Deum/ Religia este modul de a cunoaste si de a cinsti pe Dumnezeu” – Fericitul Augustin.