Era o toamna plina de roade bogate si proaspete. Cate o frunza vesteda pe ici pe colo anunta dezvelirea copacilor ce avea sa vina. Ma intrebam de ce merii au inflorit a doua oara? De ce florile nu se ofilesc si ies tantose inaintea noastra, izvor de bucurie si frumusete? De ce izvoarele susotesc ca si cum ar fi in plina vara? Am pus pe seama bunicii, care se pregatea sa intre in raiul ceresc si care pe pamant trait-a si cultivat-a raiul pamantesc, aducand slava Domnului pentru toate, intru dobandirea vietii de apoi, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin.

Inainte de a pleca, bunica ne-a strans in jurul ei si ne-a povestit un vis:

– Dragii mei, zicea ea, am visat cum Maicuta Domnului a intrat in casa mea, aici, in odaia cu icoanele din iconostasul nostru, caci mereu am dorit sa am iconostas ca la biserica si tot am adunat icoane la care m-am inchinat alaturi de voi, dragii mei copii si nepoti. Deci, tineti minte ca Maicuta Domnului a poposit in casa noastra, spre trezirea voastra intru credinta. Izvorul de lumina sa nu fie stins si voi sa inmultiti si sa vegheati ca flacara sa fie mereu vie. Eu, dragii mei, ma voi duce acolo de unde am venit si voi ma veti insoti pana la mormant, apoi veti astepta in taina petrecerea voastra pe pamant intru dorirea mantuirii.