A-i atribui literaturii caracter mimetico-militant ar fi la fel de eronat ca, bunaoara, a-i acorda acesteia rolul pur estetic al gratuitatii, rezultat al efuziunilor desprinse de imediat. Exemple care sustin ori una, ori alta dintre pozitii inca starnesc controverse, de la Platon incoace.

O fi literatura o inedita parabola moralizatoare, instructiva si educativa, sau doar inspiratie de provenienta dionisiaca, pe ale carei radacini le regasim, in orice fel de vremi, fie ele medievale ori contemporane? Aceasta locuinta plutitoare se aseamana cu o amfitrioana – bucuroasa de oaspeti, dar satisfacuta cand acestia pleaca. Statutul ei incert – un fel de corcitura intre discurs cu tenta si creata purificata atrage nu doar controverse, ci si nenumarate oprobrii, prelungiri opionate, care, in parerea multora, reduc literatura la calificativul de ,,indeletnicire neserioasa”, care, in cel mai bun caz, faciliteaza somnul, iar in cel mai rau, il alunga. In cazul de fata, discursul liric se structureaza pe ambele paliere si mi-ar placea sa cred ca ai mei cititori vor gasi in aceasta imbinare o plictiseala induiosatoare.