„Trebuie sa-mi recastig seninatatea, incercand cu incapatanare sa ma conving ca mintea mi-a apucat-o pe o pista falsa. In mine e solutia salvatoare. Trebuie sa fac totul, sa trecem de impasul asta. Nu ma pot gandi la noi, rememorand viata la trecut, atata timp cat suntem impreuna, ne iubim, putem ierta orice. Nu suport gandul ca viata noastra de altadata e pe cale sa devina o amintire, ca-si cere dreptul la perenitate. Mai putem fi fericiti. Trebuie sa refacem forta spirituala prin care am rezistat puhoaielor vremii. Uniti suntem mai greu de lovit, pentru viata. El nu a inteles, dar trebuie sa-l trezesc la realitate. Realitatea noastra. Nu s-ar mai teme de acele forte negre care-i bantuie mintea. Sau ar sti sa li se impotriveasca cu orice pret. Aceasta cumpana trebuie trecuta pana nu e prea tarziu. Instrainarea lui progresiva ma convinge ca face exact contrariul a ceea ce ar trebui facut. Probabil ca incearca sa se retraga strategic, pentru a-si organiza mai bine apararea. E solutia lui. Dar e convins ca e cea mai potrivita? Sau e numai un ragaz in care incearca sa faca ordine si nu stie de unde sa inceapa, fiindca nu gaseste nicio noima? Sau ii e frica sa faca ordine? Nu mi-as dori sa fiu in pielea lui. Nervii mei cedeaza repede, sub tensiune, ai lui defuleaza in scene de furie, crispare, melancolie, gandea Nana.”