Robert Diavolul, ingerul incalecat, se intoarce in locurile pe care le luase in stapinire in urma cu mai bine de 30 de ani. Vremurile s-au schimbat, oamenii isi duc traiul mizer de pe o zi pe alta, apasati de spectrul somajului si de credite la banci; locul colibelor rudarilor a fost luat de blocuri famelice din beton, debransate de la apa si caldura. Pe dealuri se intorc dupa soare vile luxoase, cu piscine si terase, cursele burdusite cu navetisti se intersecteaza cu jeepuri si limuzine sclipitoare. Nevoit sa paraseasca Bucurestiul impreuna cu tinara sa sotie si cu fiul lor, barbatul de aproape 60 de ani incepe o viata noua. Intr-un mediu ostil si corupt, prielnic viciului, Robert, Andreea, Laurian Susanu si Brindusa – un patrulater toxic – intra intr-un joc diabolic pe viata si pe moarte. Cronicile genocidului continua sa inregistreze, spre aducere aminte, povestile timpurilor noi, din virtejul carora se salveaza doar cei puternici.
 
„Comunismul a fost un rau care a generat un rau mai mare. Cronicile genocidului se aduna in apogeul epocii Iliescu-Constantinescu-Basescu. In umbra lor am povestit, ca intotdeauna, mai ales ce am trait. De la tinerete pin’ la batrinete si totodata de la batrinete tinjind spre tinerete si mai departe, revenind in permanenta in acest punct terminus – aici mi-am taiat inima in bucati ca s-o impart, aici l-am vazut pe fratele meu in groapa fara chip si fara marire, aici am sezut si am plins etc. Ori de cite ori mi-am permis luxul sa inventez, soarta mi-a scos in cale numaidecit intimplarile, lucrurile si personajele inventate. Un cerc vicios (oare de unde voi incepe a-mi plinge faptele vietii mele celei ticaloase?) pe care vreau sa cred ca l-am rupt definitivind acest roman, supravietuind experientei personale care l-a declansat, salvindu-mi iarasi viata scriind.” (Radu Aldulescu)