Un roman despre viata cuvioasei Parascheva, o mare nevoitoare a perioadei bizantine, cunoscuta drept „Sfanta Balcanilor”.

Cum poate ajunge un suflet la Dumnezeu? Pana unde poate merge calatoria sa si unde se va opri, dupa ce va invinge orice opreliste care amana intalnirea cu El, adaparea din dragostea – ce ostoire nu cunoaste – a lui Dumnezeu?

Calatoria tinerei Parascheva spre Dumnezeu incepe in locurile natale, carora le urmeaza Tarigradul si pelerinajul la Locurile Sfinte, unde nevointa pustniceasca, sub calauzirea lui Ioan Botezatorul si a Mariei Egipteanca, a preschimbat‑o pe Parascheva (Petkana, Sfanta Vineri) intr‑una dintre cele mai iubite sfinte panortodoxe, pentru ca apoi si sfintele sale moaste sa devina loc de pelerinaj de o importanta covarsitoare pentru evolutia istorica a Balcanilor, fie ca amintim de Tarnovo sau Belgrad, fie ca ne gandim la Tarigrad sau la Iasii Moldovei.

* * *

„Mi se parea ca raul Iordanului trece prin mine. Ca spala malul adunat in sufletul meu. Ca ma spala pe dinauntru. Si ca, odata iesita din rau, nu voi mai fi aceeasi. Iar cand in mana mi‑a ajuns pietricica, rotunda si albastra ca o bucatica rupta din cer, am fost sigura ca El mi‑a trimis‑o. M‑am uitat in sus, deasupra mea, spre El, sa‑I multumesc, asa cum si El se va fi uitat spre a vedea calea Tatalui. Am inceput sa plang miscata de atata dragoste si am simtit cum inima mi se umple de pace.”

In atentia cititorilor: aceasta carte se intemeiaza pe traditia Bisericii Sarbe privitoare la viata Cuvioasei, asa cum s-a transmis in unele dintre sinaxarele acesteia, traditie perpetuata si in „Proloagele de la Ohrida” ale Sfantului Nicolae Velimirovici – in care mentioneaza ca Sfanta a petrecut in pustie „pana la o varsta adanca”.