„Aceasta carte este un document despre om, iar omul e o vrabie, asezata pe spatele altui om, dar adesea e si un tata, asezat peste un alt tata, si istoria este un sir de tati care mostenesc unii de la altii documentul, adica identitatea, apartenenta, legea, oboseala, cuvintele fundamentale, sentimentele neexprimate. Pe cata dragoste si duiosie exista in acest volum surprinzator al lui Sebastian Sifft, pe atata autoironie, neputinta, furie a rutinei si cruzime se lasa descoperite. Si tot atata confuzie intre dadi cel mic care striga dupa tata si Dadi cel mare care-si spune tata. Sebastian Sifft tocmai a inventat un nou fel de a scrie despre paternitate si noua formula ii apartine in mod exclusiv.” Svetlana Carstean


„Discret, fin, precis, eficient – alb –, fara miscari de prisos, aproape fara sa se simta, Sebastian Sifft opereaza. Poemele lui delimiteaza mici saloane (rezerve de rearticulare a sensului) in care, demn si profesional, dar modest si civil – bland –, poetul trateaza. Adica reconstituie carnea atrofiata, materialitatea in curs de evacuare, luptand impotriva anesteziei sociale. Textele lui imi amintesc de Mazilescu si de Naum, de alchimia lor inaparenta, de munca depusa neincetat, dar mereu parca inainte, pentru a putea sa vorbesti clar o clipa, doua, sa articulezi clar cateva cuvinte – numai prin poezie putem ajunge din nou sa vorbim. Iar poezia e Babel, amesteca limbile, limbajele, lumile. Sebastian Sifft scrie o poezie utila, cu care se poate lucra, de la care se poate porni.” Bogdan Ghiu

Nr. de pagini : 80
Anul aparitiei : 2017