Auzim tot mai multe despre razboiul cultural dintre „progresisti” si „conservatori”. E limpede ca la el participa multi soldati si putini generali: cei mai numerosi sunt cei care, fara sa cunoasca traditia intelectuala a fortelor in conflict, se sprijina pe sentimente vagi si informatii putine. Noi plecam de la convingerea ca orice crestin e un conservator: vrea sa pastreze vie o traditie bimilenara, isi defineste identitatea prezenta prin cunoasterea istoriei, cu toate experientele acumulate, si ii venereaza pe sfinti, ca mari oameni desavarsiti in credinta si viata bineplacuta lui Dumnezeu, pe care ii intalnesti in icoane, nu prin metrou.

Crestinul este insa legat la fel de intim de prezent, unde‑si lucreaza mantuirea, si de viitor, unde e plasata Parusia, ca preludiu eshatologic al Imparatiei divine. Credem, asadar, ca Dumnezeu e stapanul timpului si ca a‑L cauta pe Domnul Iisus Hristos implica a fi activ in toate dimensiunile acestuia, de la trecutul cel mai indepartat, pana la intruchiparea cea mai eliptica a tainelor viitoare. Prin urmare, crestinul e mai mult decat un conservator. E un martor implicat al scenei contemporane si o constiinta care gazduieste deja chipul celor ce vor veni.