Exista destule momente cand Il strigam pe Dumnezeu, iar raspunsul Sau pare sa nu vina, sfasiindu - ne nemilos inima. Unde este Dumnezeu cand suferim? Ca intr - un joc de - a v - ati ascunselea, El pare sa se retraga, desi e mereu aproape, lasandu - ne singuri in fata durerii, a intrebarilor si a incercarilor vietii.
Tacerea Celui Atotprezent nu e insa absenta, ci o alta forma de prezenta. Sub impresia ca Dumnezeu Se ascunde, rugile par a ni se rostogoli in abisul tacerii - in schimb, iau calea vesniciei, ridicandu - se deasupra timpului marginit si perisabil.
De - a v - ati ascunselea cu Dumnezeu. „Tacerea” Sa si suferintele noastre este o meditatie zguduitoare asupra suferintei umane si a aparentei „taceri” a lui Dumnezeu. Dumnezeu nu tace pentru ca e departe, ci pentru ca Se afla in adancul inimii noastre, unde cuvintele nu ajung decat insotite de simtirile ce ni s - au purificat prin suferinta. Nu ne paraseste niciodata, chiar si atunci cand pare a Se ascunde.

* * *
„Aceasta tacere a Ta, Doamne, aceasta tacere a Ta cat m‑a torturat! De cate ori m‑ai scos din fire, Doamne, Tu, Care ai ramas tacut cand eu ma pierdeam pe drumuri ce nu stiam incotro duc, pe poteci pe care am pasit pentru prima oara, in zdrente‑nvesmantat! (...) In asemenea clipe, Hristoase, Te‑am strigat cu cat glas imi mai ramasese! Dar tacerea Ta m‑a sfasiat, chiar de‑as fi stiut ca in adancul sufletului meu Tu erai acolo. Or, asta nu era de ajuns ca tristetea sa mi se ostoiasca. Stii Tu bine, Hristoase al meu: cei ce n‑au facut fata acestei taceri si s‑au pierdut in gandurile lor n‑au fost cu totii necredinciosi, tradatori si dusmani. De asta mi‑e teama si mie, in ceasurile acelea in care imi lipsesti cumplit: sa nu ma pierd si sa ma stramut de la credinta.”