Exista clipe, binecuvantate sau tragice, cand o persoana pe care o cunosteam ni se reveleaza intr‑o lumina si cu o adancime si o frumusete nespusa, pe care inainte nici nu le‑am fi banuit.

Acest lucru se intampla cand ni se deschid ochii, intr‑o clipa de curatie a inimii; pentru ca nu numai pe Dumnezeu Insusi Il pot vedea cei curati cu inima, ci si chipul Lui in intelesul de lumina care straluceste in intunericul unui suflet omenesc, al vietii omenesti, chip pe care il putem vedea atunci cand inima noastra gaseste odihna, cand prin ea trece lumina, cand e curatita.

Mai sunt si clipe cand putem vedea pe cineva pe care credeam ca il cunoastem bine, dar il descoperim intr‑o lumina noua, printr‑o revelatie. Se poate intampla atunci cand cineva straluceste de bucurie, de dragoste, de chemarea de a I se inchina lui Dumnezeu si de a‑L adora. Se mai poate intampla atunci cand cineva a ajuns la o adancime a suferintei, la o rastignire, cand suferinta insasi se curateste si nu mai ramane in ea nici o urma de ura, de neimpacare, de amaraciune, nici o urma de rau; cand iese la lumina, curata, suferinta, dupa cum a stralucit, nevazuta pentru atatia, suferinta Domnului Hristos rastignit pe cruce.

Mitropolitul Antonie