Exista clipe, binecuvantate sau tragice, cand o persoana pe care o cunosteam ni se reveleaza intr‑o lumina, adancime si frumusete nespuse, pe care inainte nici nu le‑am fi putut banui.

Acest lucru se petrece cand ni se deschid ochii, intr‑o clipa de curatie a inimii; pentru ca cei curati cu inima pot vedea nu numai pe Dumnezeu Insusi, ci si chipul Lui – lumina care straluceste in intunericul unui suflet omenesc si al vietii omenesti, chip pe care il putem vedea atunci cand inima noastra gaseste odihna, cand prin ea trece lumina, cand e curatita.

Mai sunt si clipe cand descoperim pe cineva, pe care credeam ca il cunoastem bine, intr‑o lumina noua – printr‑o revelatie –, cand cineva straluceste de bucurie, de dragoste, de chemarea de a I se inchina lui Dumnezeu si de a‑L adora, cand cineva a ajuns la o adancime a suferintei, la o rastignire, cand suferinta insasi e curatita si nu mai ramane in ea nici o urma de ura, de neimpacare, de amaraciune, nici o urma de rau, cand ea iese la lumina curata, dupa cum a stralucit, nevazuta atatora, si suferinta Domnului Hristos pe cruce.

Mitropolitul Antonie