Ne vom intalni deseori aici cu omul care imbatraneste - cu femeia sau cu barbatul care imbatraneste -, si el ni se va arata in felurite ipostaze, in deghizari multiple. Aici il vom recunoaste pe cel ce imbatraneste ca pe o figura familiara dintr-o opera literara, colo va fi o pura abstractie izvorata din puterea imaginatiei, pe cand in alte locuri in el se va contura figura autorului scrierii de fata. Vom vedea cum omul care imbatraneste abia a implinit patruzeci de ani, caci, in anumite imprejurari, procesul pe care cautam sa-l descriem aici se anunta inca de timpuriu.

In alte cazuri, va aparea ca un om aflat in cel de-al saselea deceniu de viata, care, prin urmare, conform unei obiectivitati vag statistice, e intr-adevar pe cale sa devina un batran. Aici, unde ne intereseaza existenta si scurgerea timpului, el va aparea drept un om care abia a implinit cincizeci de ani, dar care, fireste, prin moartea-i timpurie, va justifica astfel faptul ca la varsta asta el deja se simtea ca un om care imbatraneste, si din aceasta pricina va trebui considerat ca atare.

Dam peste el tocmai cand a ajuns la o receptie matinala, pentru prima oara iar dupa multi ani, caci a parasit demult balciul desertaciunilor la care candva participa ca actor. Poarta redingota, merge foarte drept, are o tinuta inca buna, chiar daca pieptul si burta i se bombeaza destul de nefiresc, dubios chiar. Parul negru si des care-i ajunge pana pe ceafa si mustata inca nu si le-a canit, dar fata palida ce se iteste deasupra gulerului inalt e incremenita ca o masca de ceara, iar ochii de o nostalgie orientala n-au pic de stralucire, sunt afundati in umbra unor cearcane adanci albastrii.